Atacurile care au avut loc sâmbătă în Kabul l-au vizat pe John Kerry, anunţă talibanii afgani

Secretarul american de stat, John Kerry, a constituit ţinta unor atacuri cu rachetă care au lovit sâmbătă capitala afgană, anunţă talibanii în cadrul unei declaraţii în care revendică totodată atacurile. Lansate sâmbătă noaptea, atacurile din Kabul au avut loc la o oră după ce Kerry a părăsit Afganistanul, în urma unei vizite ce a avut ca scop aplanarea unei crize politice. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Sediq Sediqqi, a declarat că nu au fost înregistrate victime.

www.cnn.com – 11 aprilie