Ţestoasa gigant Jonathan, cea mai vârstnică locuitoare a Pământului, a trăit recent o premieră

Opt monarhi britanici, de la George al IV-lea, până la Elisabeta a II-a, au fost încoronaţi, în cursul vieţii lui Jonathan. Cel mai bătrân animal care trăieşte pe glob, ţestoasa gigant Jonathan, aflată pe Insula Sfânta Elena, a făcut pentru prima dată în viaţa ei baie. Jonathan a fost spălat de veterinarul insulei, cu o lufă, o perie moale şi un săpun chirurgical. Operaţiunea de curăţare a ţestoasei, care a durat o oră, a avut loc în cadrul pregătirilor care se fac în vederea vizitei unui membru al familiei regale britanice, în luna mai. Vizita regală va fi consacrată inaugurării unui aeroport pe insula pe care cândva a fost exilat Napoleon. Jonathan avea deja 50 de ani când a fost adus pe Sfânta Elena, ca un dar pentru guvernatorul insulei, din partea arhipelagului Seychelles, la sfârşitul secolului XIX. În decursul perioadei petrecute de ţestoasă pe Sfânta Elena, s-au succedat 28 de guvernatori britanici. Opt monarhi britanici, de la George al IV-lea, până la Elisabeta a II-a, au fost încoronaţi în cursul vieţii ţestoasei şi la numărul 10 din Downing Street s-au perindat 51 de premieri britanici. Actualmente, Jonathan împarte spaţiul care îi este alocat cu alte patru ţestoase gigant, pe nume David, Emma, Frederika şi Myrtle.

www.independent.md – 11 aprilie