Dezbateri în Parlamentul European privind combaterea terorismului

Eurodeputaţii au continuat astăzi dezbaterile asupra oportunităţii creării unui registru european, cu date ale pasagerilor curselor aeriene, instrument antiterorism cerut cu insistenţă de unele ţări europene. Corespondentul nostru la Bruxelles, Cerasela Rădulescu, reaminteşte că directiva PNR, acronimul de la Passenger Name Record, propusă de Comisia Europeană încă din 2011, a stârnit discuţii ample între Parlamentul European şi statele membre, eurodeputaţii cerând garanţii privind protecţia datelor colectate.

Reporter: Cele 100 de milioane de euro pentru ajutorul umanitar destinat afluxului actual de refugiaţi şi imigranţi reprezintă prima parte a noului instrument de asistenţă de urgenţă, în valoare de 700 de milioane de euro propus de Comisia Europeană la începutul lunii martie. Fondurile pot fi utilizate pentru asistenţa alimentară, asistenţă de sănătate de urgenţă, adăpost, apă, servicii sanitare şi de igienă, protecţie şi educaţie. Raportul José Manuel Fernández, al cărui text a fost adoptat cu 584 de voturi pentru şi 64 împotrivă, a deplâns faptul că această iniţiativă este din nou un mecanism ad-hoc, creat fără o strategie de ansamblu, vizând această criză şi fără respectarea deplină a prerogativelor de colegislator ale parlamentului. Ca urmare a recentelor atacuri teroriste, însă două milioane de euro vor fi disponibile pentru a întări personalul din Centrul european de combatere a terorismului, creat de Europol, la 1 ianuarie, anul acesta, centrul care ar trebui să devină unul operaţional în lupta împotriva terorismului în UE.

Referitor la registrul comun al pasagerilor, mulţi eurodeputaţi au susţinut astăzi în dezbaterea acestui subiect că acesta va fi un instrument util în lupta împotriva terorismului. Au existat şi voci care au criticat proiectul, spunând că se opun stocării datelor personale ale cetăţenilor. Directiva privind registrul comun al pasagerilor, blocat la vot de mulţi ani în Parlamentul European, ar trebui să treacă prin această procedură de vot mâine şi va obliga toate companiile aeriene de pe teritoriul UE să pună la dispoziţie datele pasagerilor care sosesc din afara spaţiului comunitar sau care zboară în afara UE. Premierul Franţei, Manuel Valls, prezent la Strasburg, la invitaţia preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat:

Manuel Valls: Nimeni nu spune că acest registru comun al pasagerilor nu va opri atacurile teroriste, dar suntem responsabili să-l avem la nivel naţional, măcar, iar la nivel european el ar fi un instrument util privind controloarea pasagerilor din companiile aeriene. Nimeni nu face vreo legătură între refugiaţia şi terorişti, dar aţi văzut vorbim de o reţea de terorişti, care a atacat în Franţa şi în Belgia, o reţea de 40 de persoane, din care niciunul nu a fost fişat, dar unii dintre ei au trecut dintr-un stat european în altul, declarându-se refugiaţi.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 aprilie