Calendarul evenimentelor, 16 aprilie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament
* Sinaia: Mișcarea pentru o Europă a Națiunilor și a Libertăților organizează conferința internațională „Europa noastră –Europa Națiunilor”, la care participă Marine Le Pen, copreședinte al Grupului Europa Națiunilor și a Libertății din Parlamentul European – ora 15:00, la Casino. La finalul evenimentului, președinta Frontului Național din Franța, Marine Le Pen, va susţine o conferinţă de presă

– Ministere
* Zărneşti: Inaugurarea Centrului de Vizitare al Parcului Național Piatra Craiului, în prezenţa ministrului mediului, Cristiana Pașca Palmer – ora 10:30, la sediul Parcului Naţional „Piatra Craiului”, Str. Topliţei nr. 150. Centrul de Vizitare a fost finalizat în cadrul proiectului „Conservarea biodiversităţii Parcului Naţional Piatra Craiului prin conştientizare, informare, vizitare si monitorizare”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa prioritară 4 – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii, domeniul major de intervenţie – Dezvoltarea infrastructurii şi a planurilor de management pentru protejarea biodiversităţii şi Reţelei Natura 2000

– Apărare, Interne
* Cea de-a IV-a ediţie a proiectului “Un erou, o floare”, inițiat de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor și realizat cu sprijinul comandamentelor garnizoanelor, va cuprinde activităţi de îngrijire ale unor cimitire şi monumente de onoare dedicate memoriei eroilor români care și-au jertfit viața pentru patrie, ediţia din acest an fiind dedicată împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial (16 – 22 apr.). Din program:
• Comuna Cocu, jud. Argeş – activitatea „Un erou, o floare” se va desfăşura la Monumentul eroilor, la care vor participa elevi ai şcolii generale din localitate, însoţiţi de cadre didactice, precum şi membri ai Asociaţiei „Neamunit”

– Partide
* Argeş, Dâmboviţa şi Prahova: Preşedintele PMP, Traian Băsescu, se întâlneşte cu membrii şi simpatizanţii din judeţe:
• ora 11:00 – la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti
• ora 15:00 – la Casa de Cultură a Studenţilor din Târgovişte
• ora 18:00 – la Sala mare a Complexului Pădurea Veche din Ploieşti
* Braşov: Conferinţă de presă susţinută de copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, urmată de lansarea candidaţilor pentru alegerile locale – ora 14:30, la Centrul Cultural „Reduta”

– Diaspora
* Oregon, SUA: Românii din Portland ies în stradă în semn de solidaritate cu familia Bodnariu din Norvegia, ai cărei copii au fost luați abuziv de lângă părinți, în toamna anului trecut de reprezentanții Barnevernet (Protecția Copilului din Norvegia), urmat de un marș pe străzile orașului – ora locală 10:00, în downtown Portland (815 SW Park Avenue). Acțiuni similare vor avea loc în 20 de metropole din SUA și Canada, dar și în marile orașe din România, Europa și Australia

– Social
* Protest de solidaritate cu familia Bodnariu, ai cărei copii au fost preluaţi de Serviciul de Protecţie a Copilului norvegian (Barnevernet), urmat de un marş spre Palatul Parlamentului – ora 11:00, în Piaţa Victoriei

– Organizaţii
* Câmpulung Muscel: Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Muscel va organiza evenimentul de inaugurare a Monumentului comemorativ „Zidul Roşu”, închinat luptătorilor anticomunişti din rezistenţa armată a Muscelului – ora 11:00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel, iar de la ora 12:00, va avea loc sfinţirea monumentului

– Mediu
* Cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului „Crosul Pădurii”, care are ca obiective plantarea şi îngrijirea a cel puţin 20.000 de puieţi – ora 10:00, în Parcul Tineretului. Întreaga sumă strânsă din taxele de participare vor fi folosiţi pentru plantarea unor puieţi pe terenuri agricole degradate din sudul ţării, în cadrul programului „Pădurea Copiilor” (16 – 17 apr.)

– Medicină, Sănătate
* Spitalul Fundaţie Centrul Medical Anadolu din Istanbul, în parteneriat cu John Hopkins din Statele Unite, organizează o întâlnire la care aparţinătorii bolnavilor de cancer din România vor putea afla informaţii esenţiale despre managementul durerii în cancer, dieta şi nutriţia persoanelor care suferă de această maladie, precum şi despre exerciţiile fizice recomandate în această situaţie – ora 10:00, la Athenee Palace Hilton, Str. Episcopiei nr. 1-3, la Sala Enescu

– Învăţământ, Cercetare
* Qdays Educational Holidays organizează Faza naţională a Concursului Internaţional de Discursuri EF Challenge – ora 11:00, la Centrul de Limbi Străine Flying Colours, Str. Caimatei nr. 1. Douăzeci de elevi cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani vor participa la finala naţională a Concursului Internaţional de Discursuri EF Challenge. Cele mai bune patru discursuri se vor califica mai departe la selecţia mondială a competiţiei, care va avea loc în data de 30 aprilie

– Cultură
* Corul de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu, susţine un concert de muzică barocă sacră – ora 19:00, la Sala Radio
* Cu ocazia celebrării a 100 de ani de la fondarea mişcării dadaiste şi a 120 de ani de la naşterea lui Tristan Tzara, Ambasada Elveției în România, Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, Institutul Cultural Român și ARCUB, lansează platforma DADA-DATA.NET în limba română – ora 18:30, la Hanul Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84-90. Ceremonia va fi inaugurată de ambasadorul Elveției, Jean-Hubert Leber și ambasadorul Franței François Saint-Paul alături de președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu
* Opera Comică pentru Copii prezintă premiera spectacolului „Jack şi Vrejul de Fasole”, semnat de Corina Dumitrescu – ora 17:30, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, Calea Giuleşti nr. 16 (16 – 17 apr.)
* Conferința pentru părinți – „Crizele de furie ale copiilor. Ghid pentru părinți” & Atelierul pentru copii – „Culorile lui Elmer”; participă: Anca Ganciu şi Cătălina Hetel – ora 11:00, la Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, Piaţa Lahovari nr. 7. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM, Radio România Cultural
* Iaşi: Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – „Poveşti”, ediția a XXIV-a, la Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca din Țicău). Unul din premiile acestei ediţii este cel al studioului Radio România Iaşi (16 – 17 apr.)

– Sport
* Are loc conferinţa de presă şi tragerea a sorţi a tabloului principal de simplu al turneului de tenis BRD Năstase Ţiriac Trophy – ora 15:00, la Arenele BNR
*  Brăila: Au loc finalele Cupei României la handbal masculin – la Sala Polivalentă
• finala mică – ora 17:00
• finala mare – ora 19:30
* Cernica: În zilele de 16 şi 17 aprilie au loc două evenimente sportive:
• 16 aprilie – ora 11:00 – concursul ZIUA B, ediţia a 4-a, primul maraton de ciclism MTB, din seria Riders Club
• 17 aprilie – ora 9:00 – Race To Nature Trail & Family Run, competiţia ce deschide calendarul de alergare RUNFEST 2016. La eveniment va lua parte campioana olimpică şi mondială Gabriela Szabo, ambasador al crosurilor RUNFEST, care va alerga alături de copii dar şi de adulţi
* Cluj-Napoca: Au loc primele meciuri de simplu din cadrul confruntării dintre echipele feminine de tenis ale României şi Germaniei, din play-off-ul pentru menţinerea în Grupa Mondială a Fed Cup – la Sala Polivalentă (16 – 17 apr.)
• Irina Begu – Angelique Kerber – ora 13:00
• Simona Halep – Andrea Petkovic
* Au loc meciuri în Liga I de fotbal – etapa a 7-a:
• play-out: CFR 1907 Cluj – FC Botoşani – ora 18:00, pe stadion ‘Dr. Constantin Rădulescu’ – Cluj-Napoca
• play-off: AFC Astra Giurgiu – FC Steaua Bucureşti – ora 20:30, pe stadion ‘Marin Anastasovici’ – Giurgiu
* Au loc meciuri în Divizia A1 la volei feminin
• locurile 5-6 (meciul 2): CS Dinamo Bucureşti – CSU Medicina CSS Târgu Mureş – ora 12:30
• locurile 7-8 (meciul 1): CSM Lugoj – ACS Penicilina Iaşi – ora 18:30
* Techirghiol: Clubul Nautic Român organizează Zilele Porţilor Deschise (16-22 apr.)

– Diverse
* Târgul internaţional de bijuterie contemporană AUTOR, la care participă designeri din 26 de ţări, printre care Argentina, Brazilia, Coreea de Sud, Portugalia şi România – la Grand Hotel du Boulevard (16 – 17 apr.)

– S-a întâmplat într-o zi de 16 aprilie
* Cu 152 de ani în urmă (1864) în numărul 88 al „Monitorulu Jurnalu Oficialu alu Principateloru-Unite-Române”, era publicată prima lege de organizare judecătorească din istoria României, mai exact a Principatelor Unite, primul act normativ care a statornicit înfiinţarea Curţii de Apel Bucureşti chiar sub această denumire (16/28)
* Acum 147 de ani (1869) a apărut, la București, până la data de 14 februarie 1870, revista „Traian”, editată de Bogdan Petriceicu Hasdeu, publicaţie care continua ideile „Daciei literare”
* Cu 4 ani în urmă (2012) specialiştii Centrului de Excelenţă de Transplant Oradea au realizat, în premieră naţională, un transplant cu prelevare multiorgan şi multiţesut de la un donator fără activitate cardiacă
* Tot într-o zi de 16 aprilie, acum 2 ani (2014), a avut loc naufragiul feribotului Sewol, în timp ce efectua o cursă între portul Incheon și insula Jeju, cunoscută atracție turistică, în urma căruia au murit 300 de persoane, 240 dintre acestea fiind elevi ai liceului Danwon din Ansan (lângă Seul), iar 10 profesori care îi însoțeau. În noiembrie 2014, Kim Han-sik, directorul general al companiei Chonghaejin Marine, căreia îi aparținea feribotul Sewol, a fost găsit vinovat pentru omor involuntar şi condamnat la 10 ani de închisoare

Aniversări – Comemorări

– Intrarea în Virab a Sf. Grigore Luminătorul (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)

– 1852: S-a născut pictorul George Demetrescu Mirea (m. 1934)

– 1872: S-a născut Ioan Scărlătescu, pianist, compozitor şi pedagog (m. 1922)

– 1879: S-a născut Gala Galaction (pseudonimul lui Grigore Pişculescu), prozator, memorialist, traducător, preot şi profesor de teologie la Cernăuţi şi Bucureşti (realizator, în 1938, în colaborare, al uneia dintre cele mai izbutite traduceri în limba română a „Bibliei”); membru titular onorific al Academiei Române din 1947 (m. 1961). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dă ca dată a naşterii 29.IV.1879

– 1902: A murit medicul Nicolae Kalinderu; a iniţiat, împreună cu Victor Babeş, studii morfopatologice, bacteriologice şi clinice asupra leprei; a înfiinţat primele laboratoare permanente de investigaţii clinice din România; membru corespondent al Academiei Române din 1890; cunoscut colecţionar de artă (n. 1835)

– 1903: S-a născut Filaret Barbu, compozitor şi dirijor (m. 1984)

– 1916: A murit Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii”; membru titular al Academiei Române din 1908, vicepreşedinte al acestui for (1912-1913) (n. 1838) – 100 de ani

– 1926: S-a născut prozatoarea Lucia Olteanu (soţia poetului Tiberiu Utan); s-a dedicat în exclusivitate literaturii pentru copii – 90 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) şi site-urile http://sectiadecopiideva.blogspot.ro/2013/05/lucia-olteanu-88-de-ani-de-la-nasterea.html, http://www.infoazi.ro/evenimente/s-a-nascut-lucia-olteanu-autoare-de-carti-pentru-copii/ dau ca dată a naşterii 16 mai 1925

– 1928: S-a născut istoricul Radu Ciuceanu; deţinut politic între anii 1948 şi 1963; director-fondator al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (1993)

– 1935: A murit Panait Istrati (numele la naştere: Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa; setea de a călători l-a dus în Egipt, în Elveţia şi apoi la Paris; a purtat cu scriitorul francez Romain Rolland o corespondenţă asiduă, la insistenţele acestuia redactând primele sale povestiri, în limba franceză, limbă în care şi-a scris întreaga operă (tradusă ulterior în limba română, parţial chiar de scriitor) (n. 1884)

– 1947: S-a născut Sorin Postolache, publicist şi caricaturist (m. 2002)

– 1949: S-a născut pictorul Anghel Neagu

– 1950: A murit Paul Richter, compozitor, dirijor, pianist şi organist (n. 1875)

– 1951: A murit Giorge Pascu, lingvist, istoric literar şi folclorist (n. 1882) – 65 de ani

– 1975: A murit Octav Pancu-Iaşi (numele la naştere: Octav Pancu), prozator, scenarist, publicist şi autor de literatură pentru copii; a lucrat ca redactor la Radiodifuziunea Română între anii 1947 şi 1958 (n. 1929)

– 1984: A murit prozatoarea Georgeta Mircea Cancicov (numele la naştere: Maria Jurgea) (n. 1899)

EVENIMENTE EXTERNE

– Teheran: Vizita unei delegaţii de comisari europeni, conduse de şeful diplomaţiei europene, Federica Mogherini, pentru a pune bazele unei cooperări sporite cu Teheranul, după ridicarea sancțiunilor în urma acordului nuclear semnat în 2015 (16 – 17 apr.)

– Beirut: Vizită de lucru a preşedintelui francez, François Hollande (16 – 17 apr.)

– Grecia: Vizita Papei Francisc în insula Lesbos, punct de acces în Europa pentru migranţii şi refugiaţii care vin prin Turcia, la invitaţia patriarhului ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, şi a preşedintelui grec, Prokopis Pavlopoulos; întâlnire cu Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului şi cu Arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei şi al Întregii Grecii

– Addis Abeba: Vizita preşedintelui sudanez, Omar al-Bashir, în Etiopia

– Brazzaville: Învestitura oficială a preşedintelui congolez, Denis Sassou Nguesso, după ce a fost reales în scrutinul din 20 martie

– Washington: Fondul Monetar Internaţional şi Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional organizează o conferinţă de presă, la sediul FMI

– Londra: Mii de persoane sunt aşteptate să participe la o manifestaţie anti-austeritate – în Trafalgar Square

– Havana: Partidul comunist cubanez, condus de preşedintele Raul Castro, organizează cel de-al 7-lea Congres (16 – 17 apr.)

– Paris: Are loc expoziţia „James Bond 007 – 50 de ani de stil Bond” – la Grande Halle de la Villette (16 apr. – 4 sep.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Vocii” este un demers ce are ca scop conştientizarea publicului asupra importanţei crescânde a vocii umane în activitatea socio-profesională, un mod de a atrage atenţia asupra problemelor vocale. Iniţiativa acestei celebrări a fost luată în 1999, în Brazilia, la început sub denumirea de „Ziua Naţională a Vocii”, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la creşterea incidenţei cancerului de laringe. Acţiunea s-a răspândit rapid, pentru ca în 2013, data de 16 aprilie să fie declarată oficial drept „Ziua Mondială a Vocii”

– Ziua Naţională a Danemarcei – Ziua de naştere a reginei Margrethe a II-a (16.IV.1940)

– 1495: S-a născut umanistul german Petrus Apianus, cunoscut pentru contribuțiile sale în domenii ca matematică, astronomie, cartografie (m. 1557)

– 1755: S-a născut pictorița franceză Élisabeth Vigée-Lebrun, recunoscută ca una dintre cele mai renumite femei pictor din secolul al XVIII-lea (m. 1842)

– 1788: A murit Georges (Louis Leclerc) de Buffon, naturalist, matematician, biolog şi scriitor francez; unul dintre întemeietorii concepţiei evoluţioniste (n. 1707)

– 1813, 16/28: A murit Mihail I. Kutuzov, feldmareşal rus, participant la războaiele ruso-turce; comandant suprem al armatei ruse în războiul împotriva lui Napoleon I (1812) (n. 1745)

– 1825: A murit pictorul elveţian Henry Fuseli (Johann Heinrich Fusseli) (n. 1741)

– 1828: A murit Francisco de Goya (Francisco José de Goya y Lucientes), pictor, desenator şi gravor spaniol (n. 1746)

– 1830: A murit scriitorul ungar Katona József, unul dintre fondatorii dramaturgiei naţionale ungare (n. 1791)

– 1844: S-a născut scriitorul francez Anatole France (pe numele său complet Jacques Anatole François Thibault), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1921 (m. 1924)

– 1850: A murit Marie Tussaud, fondatoarea renumitului „Muzeu al figurilor de ceară” din Londra, ce-i poartă numele (n. 1761, la Strasbourg/Franţa)

– 1859: A murit Alexis de Tocqueville, gânditor politic, istoric şi scriitor francez (n. 1805)

– 1889: S-a născut Charles Chaplin, actor, regizor, scenarist, compozitor şi producător american de film de origine engleză; creatorul lui Charlot, celebrul personaj al filmului mut; considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul al XX-lea (m. 1977, în Elveţia)

– 1919: S-a născut Merce Cunningham, dansator și coregraf american (m. 2009)

– 1921: S-a născut Sir Peter Ustinov (născut Peter Alexander Freiherr von Ustinov), actor, regizor şi producător britanic de film (m. 2004) – 95 de ani

– 1924: S-a născut compozitorul american Henry Mancini (m. 1994)

– 1926: S-a născut Pierre Fabre, farmacist francez, fondator (în 1962) al Laboratoarelor Pierre Fabre, companie care a devenit un gigant în sectorul farmaceutic şi cosmetic francez (m. 2013) – 90 de ani

– 1927: S-a născut (la Marktl am Inn, Germania) cardinalul Joseph Ratzinger, cunoscut ca Papa Benedict al XVI-lea (2005-2013), în prezent papă emerit; a renunţat la pontificat, din motive de sănătate, începând cu data de 28.II.2013; cardinalul Ratzinger a fost ales Suveran Pontif la 19.IV.2005 (după moartea Papei Ioan Paul al II-lea); a urcat în Scaunul Pontifical la 24.IV.2005 (Papa Benedict al XVI-lea, al 265-lea papă din istoria Bisericii Catolice, a fost cel mai în vârstă cardinal care a acces pe tronul Sfântului Petru în ultimii 275 de ani şi primul papă german după aproape 1000 de ani, de la pontificatul lui Ştefan al IX-lea/1057-1058)

* * * * * *