PORTRET: Charlie Chaplin – „Râsul este tonicul, este eliberarea, este sfârşitul durerii”

Casa din Elveţia în care Charlie Chaplin şi-a petrecut ultimii 25 de ani a fost transformată în muzeu şi va fi deschisă publicului larg începând de duminică, 17 aprilie.  Reşedinţa este situată în micul orăşel Corsier-sur-Vevey de pe malul lacului Leman, în apropiere de Lausanne, unde artistul a trăit în ultima parte a vieţii alături de soţia sa, Oona Chaplin şi de cei opt copii ai lor.

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=m-e8V40bQYM&index=6&list=PLkrFk_U0OMLquZEz4KaqOVpsPLv0mb1dk[/youtube]

Complexul „Chaplin’s World”, amenajat de grupul de muzee Grevin, va avea două părţi: conacul Ban – casa restaurată a actorului, şi, într-o clădire separată,  un studio hollywoodian, care le va permite vizitatorilor să intre în mediul artistic al lui Chaplin. Printre alte suprize, în muzeu vor fi expuse replici ale giganticei maşinării din filmul „Modern Times” (Timpuri noi), din 1936.

***

Chiar şi atunci când eram la orfelinat sau alergam pe străzi să găsesc ceva de mâncare, mă gândeam la mine ca la cel mai mare actor din lume.

chaplin2

Considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema ale secolului 20 – actor, regizor, scenarist, compozitor şi producător de film – Charles Spencer Chaplin Jr. s-a născut pe 16 aprilie 1889 la Londra, într-o familie de actori şi cântăreţi de talie modestă. Deşi părinţii săi au divorţat înainte ca Charles să împlinească trei ani, se pare că activitatea lor şi-a pus amprenta asupra destinului său artistic.

Copilăria lui Chaplin a fost marcată de o sărăcie cruntă, lucru ce a influenţat puternic creaţia sa, în special personajele din primele filme pe care le-a regizat.

Tatăl lui Chaplin, Charles Chaplin Sr., era alcoolic şi nu a prea avut contact cu fiul său, cu toate că acesta şi fratele său vitreg au locuit cu tatăl lor şi concubina lui la adresa 287 Kennington Road, unde în ziua de azi poate fi găsită o placă comemorativă. Cei doi fraţi vitregi au locuit acolo, în timp ce mama lui Chaplin, care era bolnavă mintal, a fost internată la un azil.

Chaplin_The_Kid_editTinerii fraţi Chaplin au avut o relaţie strânsă pentru a putea supravieţui. Din cauza problemelor, au fost nevoiţi să abandoneze şcoala şi au început să joace în spectacole de vodevil. Aceştia au urmat cariera muzicală şi au dovedit un talent actoricesc natural. Când a urcat prima dată pe o scenă, Chaplin avea doar 10 ani şi făcea parte dintr-un grup de dansatori în saboţi numit Eight Lancashire Lads.

Începuturile extrem de sărăcăcioase ale lui Charlie Chaplin fac din povestea sa, drumul de la mizerie la bogăţie, cea mai rapidă ascensiune din istoria Hollywood-ului. Şi-a început viaţa ca un copil fără adăpost, muncitor la atelier şi neavând un ban în buzunar  şi a ajuns să aibă o avere de mai multe milioane de dolari.

În 1908, Charlie Chaplin s-a alăturat unei companii teatrale din care făcea parte şi Arthur Stanley Jefferson, devenit mai târziu celebrul Stan Laurel. Aceştia au fost colegi de cameră într-o pensiune. În 1912, trupa condusă de Fred Karno a plecat într-un turneu în Statele Unite. Stan s-a întors în Anglia, dar Chaplin a decis să rămână în SUA. Charlie Chaplin a fost un actor de excepţie, pasionat de mimă, care a îmbinat într-un mod unic drama şi comedia, de-a lungul carierei sale.

Primele filme ale lui Chaplin au fost făcute pentru studiourile Keystone, unde şi-a dezvoltat personajul  „Vagabondul” şi a învăţat foarte repede arta cinematografică.

trampPe 2 februarie 1914, Charlie Chaplin îşi făcea debutul în filmul scurt „Making a Living“. Celebrul său personaj Vagabondul (The Tramp) avea să apară pentru prima oară în faţa publicului cinci zile mai târziu, pe 7 februarie 1914, odată cu lansarea peliculei „Kid Auto Races at Venice“. El a inventat costumul vagabondului după ce producătorul de la Keystone, Mark Sennett i-a cerut să „preia o costumaţie de comedie”, conform autobiografiei lui Chaplin, unde acesta povesteşte:

 „N-am avut idee ce costumaţie să îmi fac. În drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun nişte pantaloni lăbărţaţi, pantofi mari, un baston şi o pălărie tip melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aştepta să fiu mai bătrân şi am adăugat o mustaţă mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puţin, fără să îmi ascundă expresia. Nu ştiam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele şi machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”

Personajul Vagabondul (cunoscut ca „Charlot” în Franţa şi ţările francofone, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, România, „Carlitos” în Brazilia şi Argentina, şi „Vagabond” în Germania) s-a bucurat de o popularitate deosebită în audienţele de cinema. Amatorilor de film le-a plăcut acest nou personaj vesel, chiar dacă criticii l-au catalogat uneori drept vulgar. Chaplin a fost apoi lăsat să îşi redacteze şi regizeze propriile filme. El a realizat 34 scurt-metraje în primul său an.

În 1915, Chaplin a semnat un contract mult mai favorabil cu studiourile Essanay, unde şi-a îmbunătăţit în continuare talentele artistice, adăugând noi nivele şi adâncimi stilului Keystone. Majoritatea filmelor de la Essanay au fost mai ambiţioase, având o lungime dublă faţă de cele de la Keystone.

În anul 1916, Charlie a semnat un contract cu Corporaţia Filmului Mut  pentru fabuloasa sumă de 670,000 de dolari pe an. Acest lucru l-a făcut unul dintre cei mai bine plătiţi oameni din lume. Prin comparaţie, preşedintele SUA era plătit cu aproximativ 75,000 de dolari în acea perioadă. Prin prisma noului contract, Chaplin chiar  trebuia să muncească pentru ceea ce câştiga. Se stipula că trebuia să lanseze două filme noi în decurs de o lună. Chaplin a fost una dintre personalităţile cele mai creative şi influente din epoca filmului mut. A fost primul actor care a apărut pe coperta celebrei reviste „Time”, în data de 6 iulie 1925. Se spune că în anii ’20 era cel mai cunoscut om din lume.

Charlie_Chaplin_with_dollFrenezia Vagabondului – păpuşi, reviste comice, chiar şi cocktailuri – i-a sporit considerabil averea. Unii dintre admiratorii săi celebri au fost George Bernard Shaw, Marcel Proust şi Sigmund Freud. Printre actorii care au recunoscut că au fost puternic influenţaţi de stilul lui Charlie Chaplin se numără „vagabondul“ indian Raj Kapoor şi mimul francez Marcel Marceau.

În anul 1919, Chaplin a fost co-fondator al companiei de distribuţie United Artists, împreună cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W.Griffith. Această mişcare, împreună cu controlul total al producţiilor, datorată studioului său, au asigurat independenţa lui Chaplin ca producător de film. A făcut parte din United Artists până în anii 1950.

În anii ’30, filmele mute nu mai erau la modă. Industria cinematografică evoluase şi producţiile conţineau deja dialoguri, dar Charlie Chaplin a refuzat să se adapteze noului „trend”. În această perioadă, a scris, produs şi jucat în filme sonore în care actorii nu vorbeau deloc, dar care aveau muzică pe fundal. „Goana după aur/The Gold Rush“, „Luminile oraşului/City Lights“, „Timpuri/Modern Times“ şi „Dictatorul/The Great Dictator“ sunt doar câteva dintre capodoperele care l-au transformat pe Chaplin într-un idol.

Filmul City Lights (Luminile oraşului) din 1931 este poate, cel mai prolific. Luis Buñuel, care l-a vizitat în perioada elaborării filmului, susţine că-şi scria muzica filmului… dormind. Îşi instalase un dictafon lângă pat, se trezea noaptea, fredona, buimac, câteva note, aţipind apoi din nou. Dezvăluirea pare cu atât mai plauzibilă în lumina unei replici a clovnului Calvero din „Limelight” (Luminile rampei): „În vis am idei minunate, dar le uit imediat…”.

Tudor Caranfil afirma în „Istoria cinematografiei în capodopere: Vârstele peliculei” (ediţia a II-a adnotată şi adăugită, vol. 3, 2010): „Unii se îndoiau că Chaplin ar fi fost adevăratul autor al muzicii. Cei care l-au cunoscut însă îndeaproape pe artist ştiau că nu era doar un meloman pasionat, ci şi un virtuoz interpret. Cânta admirabil la pian, orgă, vioară şi violoncel. Încă în 1916 dirijase, la New York, un concert, interpretându-şi compoziţia proprie, iar în 1920 înregistrase un disc cu melodii originale: „Cântă un cântec” şi „Cu tine, iubito, în Bombay”.

Charlie Chaplin alături de Albert Einstein
Charlie Chaplin alături de Albert Einstein

Între februarie 1931 şi iunie 1932, după lansarea filmului „Luminile oraşului”, Chaplin a efectuat o călătorie în Europa şi Asia, în timpul căreia a întâlnit personalităţi precum Winston Churchill, Mahatma Gandhi, Albert Einstein, H.G. Wells şi alţii, care au devenit surse de inspiraţie pentru următoarele sale creaţii cinematografice.

Primul film cu dialog al lui Chaplin, The Great Dictator (Dictatorul) (1940), a fost o parodie împotriva dictatorului german Adolf Hitler şi a nazismului. Filmul a fost filmat şi lansat în Statele Unite, cu un an înainte ca SUA să renunţe la neutralitate în cel de-al Doilea Război Mondial. Chaplin a jucat rolul lui „Adenoid Hynkler”, dictator în Tomania, fiind modelat clar după Hitler.

Discursul dramatic de la sfârşitul filmului The Great Dictator, care a fost critic pentru naţionalismul patriotic  şi suportul său public vocal pentru deschiderea unui nou front european în anul 1942 pentru a asista Uniunea Sovietică în cel de-al Doilea Război Mondial au fost controversate. În cel puţin unul din aceste discursuri, conform unui comentariu modern din ziarul Daily Worker, a insinuat că la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial comunismul va fi dominant în lume şi va susţine progresul uman.

dictatorÎn 1952, Charlie Chaplin a sosit în Marea Britanie pentru premiera filmului „Limelight“, dar când a vrut să revină în SUA a aflat cu stupoare că i-a fost revocată permisiunea de a intra în această ţară, fiind bănuit că ar fi simpatizat cu Partidul Comunist.  Toată această idee a pornit de la cunoscuta teorie a conspiraţiei pe care senatorul McCarthy o dezvoltase în privinţa spionajului sovietic. Atât serviciul britanic de informaţii MI5, cât şi FBI, şi-au petrecut ani buni încercând să afle dacă Charlie Chaplin a fost spion comunist. Însă nicio dovadă nu a fost găsită.

Charlie Chaplin a fost căsătorit de patru ori, a avut zece copii şi a avut numai soţii tinere. La 29 de ani s-a căsătorit cu Mildred Harris, pe-atunci în vârstă de 16 ani. Aceeaşi vârstă a avut-o cea de-a doua lui soţie, Lita Grey, doar că actorul împlinise deja 35 de ani la momentul căsniciei. Apoi, la 47 de ani a luat-o de nevastă pe Paulette Goddard, în vârstă de 28 de ani. A patra nuntă a avut loc pe când Chaplin avea 54 de ani, iar Oona O’Neill, fiica dramaturgului Eugene O’Neill, abia împlinise 18. Diferenţa de 36 de ani nu i-a împiedicat să aibă opt copii şi un mariaj care a durat 34 de ani.

wives
S-a stabilit, împreună cu ultima sa soţie, Oona O’Neill, şi copiii lor, în Elveţia, unde a rămas până la sfârşitul zilelor, pe 25 decembrie 1977. S-a întors în SUA abia peste 20 de ani, în 1972, când a primit un premiu Oscar onorific.

Starea de sănătate a lui Chaplin a început să se deterioreze spre sfârşitul anilor ’60, după terminarea filmului „A Countess from Hong Kong”. Coloana sonoră a acestei pelicule, „This is My Song” a rămas imprimată în memoria noastră, a românilor, din perioada în care era genericul „Telecinematecii”.

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=GxLlEN5Dd2s[/youtube]

Din anul 1969 până în 1976, Chaplin a scris melodii originale pentru filmele sale mute, iar apoi le-a relansat.  În 1977 avea deja dificultăţi în comunicare şi se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile. Chaplin a decedat în somn, în ziua de Crăciun, în 1977. A fost înhumat în cimitirul Corsier-Sur-Vevey, Elveţia. Pe data de 1 martie 1978, cadavrul său a fost furat de un grup mic de mecanici elveţieni, cu scopul de a cere bani de răscumpărare de la familia lui Chaplin. Planul lor a eşuat, au fost prinşi , iar cadavrul a fost recuperat după 11 săptămâni lângă lacul Geneva. Corpul său a fost reînhumat sub 1,8 metri de beton pentru a preveni alte incidente.

Documentarea: Bianca Ioniţă

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=79i84xYelZI[/youtube]