În primul trimestru al anului 2016 profitul companiei naţionale de gaz „Srbijagas” a fost de 4,7 miliarde de dinari

În primul trimestru al anului 2016 profitul companiei naţionale de gaz a Serbiei, „Srbijagas”, a fost de 4,7 miliarde de dinari, iar cheltuielile de exploatare au fost reduse cu 161 de milioane de dinari, respectiv 13%, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei. La sfârşitul primului trimestru al anului 2015 „Srbijagas” a avut o pierdere de un miliard, iar la sfârșitul anului un profit de 2,9 miliarde de dinari. Rezultatele bune din primele luni ale anului 2016 s-au realizat datorită creșterii vânzărilor de gaze cu 5,4%, în timp ce prețul acestui combustibil pe piața mondială a scăzut de la 350 la 180 de dolari pentru mia de metri cubi. În plus, cererile pentru livrarea de gaz s-au redus de la 4,2 miliarde de euro, cât au fost în anul 2015, la 2,1 miliarde de dinari, sau aproape 50%. „Datorită utilizării mai eficiente a depozitului de stocare a gazelor de la Banatski Dvor s-a redus costul de transport al gazelor prin Ungaria de la 35,3 la 33,1 de dolari pe mia de metri cubi„, se menţionează în comunicatul dat de „Srbijagas” și se reamintește faptul că în 2014 costul mediu de transport al gazelor a fost de 50,5 dolari pe metru cub.

www.beta.rs – 20 aprilie