Singurul târg de miei vii din Capitală

Singurul târg de miei vii din Capitală autorizat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor se deschide, la prânz, în Piaţa Apărătorii Patriei. Cei care doresc să aibă garanţia cărnii proaspete îşi pot alege aici mieii sau iezii vii, care sunt apoi tranşaţi în abatorul ultramodern, dotat conform standardelor europene. Organizaţiile pentru protecţia animalelor protestează, ca în fiecare an, şi solicită românilor să nu participe la tăierea mieilor în pieţele publice, considerat un gest barbar. Acestea susţin că tradiţia creştină de Paşti a consacrat sacrificiul animalelor în gospodărie, nu în pieţe publice, sub privirile cumpărătorului, transmite reporterul nostru, Bogdan Isopescu. Târgul se va încheia pe 30 aprilie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 aprilie