Barack Obama s-a adresat preşedintelui Vladimir Putin cu rugămintea de a face presiuni asupra conducerii siriene

Preşedintele SUA, Barack Obama, s-a adresat omologului său rus, Vladimir Putin, cu solicitarea de a face presiuni asupra conducerii siriene în problema respectării armistiţiului. Liderul de la Casa Albă a făcut această declaraţie după încheierea summitului SUA şi al Consiliului de Cooperare a Statelor Arabe din Golful Persic, care s-a desfăşurat la Riad.
„I-am cerut preşedintelui Putin să facă presiuni asupra lui Bashar al-Assad” – a declarat Obama, citat de postul de televiziune prin satelit „Al-Arabia”. Amintim că, luni, preşedinţii Rusiei şi SUA au avut o convorbire telefonică în timpul căreia a fost discutată situaţia din Siria. Convorbirea a avut loc la iniţiativa părţii americane, a declarat serviciul de presă al Kremlinului.

www.tass.ru – 21 aprilie