Ziua Forţelor Terestre

La această oră încep în Parcul Tineretului din Bucureşti evenimentele dedicate Zilei Forţelor Terestre. Până la ora 17 vor avea loc exerciţii demonstrative. În parc este deschisă şi o expoziţie de tehnică de luptă şi armament. Spre seară, formaţiile artistice ale cercurilor militare vor susţine un concert, iar manifestările se vor încheia cu tradiţionala retragere cu torţe, pe traseul Parcul Tineretului-Piaţa Unirii-Splaiul Independenţei-Piaţa Eroilor-Cotroceni şi sediul Statului Major al Forţelor Terestre din Drumul Taberei. Astăzi, în toate garnizoanele din ţară şi din teatrul de operaţiuni din Afganistan se sărbătoreşte Ziua Forţelor Terestre, al căror patron spiritual este Sf. Gheorghe.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 23 aprilie)