Târgul Gaudeamus de la Cluj Napoca, la final

Târgul de Carte Gaudeamus de la Cluj Napoca se încheie astăzi la ora 15:00, iar festivitatea de decernare a trofeelor ediţiei va avea loc la ora 12:00. Participanţii la evenimentul organizat de Radio România apreciază că această ediţie a fost una foarte bună, în care publicul a cumpărat numeroase cărţi din oferta extrem de generoasă. Aproape 20.000 de persoane au participat la lansările de carte şi surprizele pregătite pentru iubitorii de lectură. Şi în această ultimă zi a manifestării vor avea loc lansări de volume din toate genurile literare, dar şi şedinţe de lectură publică, ne informează colega noastră Oana Cristea Grigorescu de la Radio România Cluj.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 aprilie