Kremlinul nu comentează planul SUA de a trimite trupe în Siria, afirmă Dmitri Peskov

Militarii ruşi se află în Siria în condiţii legale, a declarat secretarul de presă al preşedintelui Rusiei, Dmitri Peskov, comentând reacţia Kremlinului la decizia SUA de a trimite suplimentar în Siria până la 250 de militari. „Nu putem decât să constatăm încă o dată că contingentul Rusiei se află în Siria legal, în conformitate deplină cu dreptul internaţional şi pornind de la solicitarea autorităţilor legale siriene” – a declarat Peskov, refuzând, astfel, să comenteze decizia Washingtonului. Amintim că, anterior, preşedintele american, Barack Obama, luând cuvântul la Hanovra, a declarat că Statele Unite ale Americii vor trimite suplimentar în Siria până la 250 de militari.

www.tass.ru – 25 aprilie