Calendarul zilei, 2 mai – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar de poliţie Monica Dajbog, susţine o declaraţie de presă referitoare la climatul de siguranţă publică pe timpul minivacanţei ocazionate de Sărbătorile de Paşte – ora 11:00, la sediul MAI

– Ministerul Finanţelor Publice (MFP) organizează o extragere specială de Paşte a Loteriei bonurilor fiscale, la care participă bonurile fiscale emise în perioada 1 februarie – 16 aprilie

– Culte, Biserică

* Fratele Alois – prior al comunității din Taizé – împreună cu alți frați din cadrul comunității și un grup de 150 de tineri din diferite țări europene fac un pelerinaj la București, cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului pentru credincioșii ortodocși și greco-catolici (27 aprilie – 2 mai)

– Casa Regală

* Stockholm: La invitația Majestăților Lor Regele Carl XVI Gustaf și Regina Silvia ai Suediei, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei și Principele Radu se află în vizită în Regatul Suediei

  • Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor lua parte la slujba din a doua zi de Paști și se vor întâlni cu membrii comunității românești

– Cultură

* Recital cameral susţinut de Volkhard Steude – vioară şi Cătălina Butcaru – pian – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Român

* Concertmaestrul filarmonicii din Viena, Volkhard Steude, și pianista Cătălina Butcaru vor susține, cu prilejul Zilei Europei 2016, un recital extraordinar – ora 19:00, la Ateneul Român

* Arad: Filarmonica de Stat Arad organizează concertul simfonic „Coruri celebre din opere”, sub bagheta dirijorului Giuseppe Carannante din Italia și a dirijorului de cor Robert Daniel Rădoiaș – ora 18:00, în Parcul Reconcilierii

* Baia Mare: Concert organizat cu ocazia Zilei Tineretului, la care participă Faydee, AMI, Carla’s Dreams și B.U.G. Mafia – ora 18:00, în Centrul Vechi

* Bascov, Argeş: Concert organizat de Primăria şi Consiliul Local Bascov şi Casa de Cultură Bascov – ora 15:00, pe Stadionul „Valea Ursului” (sau la Casa de Cultură)

* Băile Boghiş, jud. Sălaj: Concurs de ciocnit ouă – ora 13:00, la ştrandul Boghiş Băi

* Întregalde, jud. Alba: Lansarea cărții ”Întregalde ieri și azi”, un excurs istoric cronologic, cu personalități ale locului, literatură populară și album de fotografii – ora 13:30, la Căminul Cultural. Evenimentul este organizat de Cristian Florin Bota, Gabriela Mircea, Daniel Tiutiu, Primăria și Consiliul Local al comunei Întregalde

* Mintiul Gherlii, jud. Cluj: Asociația folclorică Mugurii Mintiului în colaborare cu C.J.C.P.C.T. Cluj, organizează, cu ocazia aniversării a cinci ani de la înființarea Ansamblului Folcloric Mugurii Mintiului, un spectacol folcloric la care vor participa Ansamblul Folcloric Mugurii Mintiului şi interpreții Vlăduț Lazăr, Robert Moldovan, Raul Oltean, Claudiu Moldovan şi Raisa Moldovan, Cristina Beldean Moşuțan şi Ciprian Picovici, acompaniamentul fiind oferit de orchestra populară condusă de Nelu Boca – ora 15:00, la Căminul Cultural

* Mioveni: Centrul Cultural Mioveni organizează Sărbătoarea muncii, primăverii și a bucuriei – pe platoul din cartierul Făget, la punctul Izvorul Tămăduirii (1 – 2 mai)

* Mogoşoaia: Festival de muzică, teatru, dans și film la firul ierbii Kulturestock, ediţia a IV – a – în Parcul Mogoșoaia, Târgușorul Brâncovenilor (1 – 2 mai)

* Măguri Răcătău, jud. Cluj: Primăria şi Consiliul Local în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (C.J.C.P.C.T. Cluj) vor organiza la Căminul Cultural din Răcătău un Spectacol Folcloric de Paşti – ora 13:30, la Căminul Cultural. Participanţii se vor putea delecta cu muzica oferită de interpreții de muzică populară Andreea Bogdan, Alina Roba, Livia Hetea, Ioana Budaie, Daniela Crişan, Adrian Buză, Florina Trif şi Ansamblul Folcloric Cununa Apusenilor al primăriei din Măguri Răcătău

* Ocna – Mureş: Interpreta de muzică populară Adriana Șolea își lansează primul său album de muzică populară ”Așa zâc oamenii-n sat” – ora 16:00, la Casa de Cultură ”Ion Sângerean”

* Orman, Iclod, jud. Cluj: Prima ediție a evenimentului ”Cum era în sat odată şi Joc La Şură”, eveniment organizat de Asociația Tradiții Ormănene în colaborare cu C.J.C.P.C.T. Cluj – ora 16:00. Programul artistic va fi asigurat de către Grupul folcloric Tradiții Ormănene, Ansamblul folcloric Rapsodia Someşană Cluj-Napoca, Ansamblul Dansatorii de pe Someş și interpreții de muzică populară Ioana Roman, Alina Loredana Lung, Voichița Naghi, Georgiana Lobonț, Angela Nistor şi Ioan Merca. Manifestarea se va încheia cu un joc la sură susținut de ceteraşi de seamă de pe Valea Someşului

* Parva, jud. Bistriţa – Năsăud: Primăria comunei Parva organizează lansarea cărţii „Uţu Strugari, un actor grăbit”, de Mircea Daroşi – ora 14:00, la Căminul cultural din localitate

* Râşca, jud. Cluj: Primăria şi Consiliul Local în colaborare cu C.J.C.P.C.T. Cluj organizează un eveniment special creat pentru întreaga suflare a satului dar şi pentru fiii plecați din comunitate – Sărbătoarea Avram Iancu şi Fiii Satului:

* Reşiţa: Spectacolul folcloric „Pe unde trece Bârzava, cresc copiii ca otava“, susţinut de Ansamblul folcloric Bârzava-junior, coordonat de Maria Aghescu şi Petru Bagiu – ora 16:00, în sala Cinematografului Dacia

* Sighetu Marmaţiei: Ediţia a III – a a evenimentului „Paşti în Maramureş”:

  • ora 14:00 – moment religios
  • ora 14:20 – vernisarea expozițiilor „Retrospectivă Paști în Maramureș, Păstoritul în Maramureș și pictură pe sticlă”, expune Vasile Godja
  • ora 14:45 – Satele Maramureșului își prezintă tradițiile, obiceiurile și bucatele din Muzeul Satului

– ora 17:00 – spectacolul extraordinar „Cântec și poveste în Maramureș”

* Soconzel, Satu Mare: Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare organizează cea de-a IX a ediție a festivalului folcloric „Danțu’ la șură” – ora 14:00

* Suciu de Jos, jud. Maramureş: Asociaţia Zestrea Suciului organizează evenimentul „Joc la șură” – ora 13:00

* Şugag, jud. Alba: În organizarea Consiliului județean Alba prin Centrul de Cultură Augustin Bena Alba și cu sprijinul primăriei și al bisericii ortodoxe din Șugag va avea loc cea de-a IX-a ediție a obiceiului ”Statu la vase în lunea Paştelui” – ora 11:00, în curtea bisericii ortodoxe

* Târgu Mureş: Cu ocazia aniversării a 400 de ani de când Tg-Mureşul a devenit „oraş liber regesc”, unul dintre cei mai apreciaţi tenori ai lumii, Alessandro Safina, va susţine un Concert Extraordinar, acompaniat de Filarmonica de Stat din Tg-Mureş – ora 19:00, la Cetatea Medievală

* Timişoara: Marșul Învierii, invitat special Daniel Mariș – ora 15:00, în fața Catedralei Mitropolitane. Vor cânta formațiile muzicale de la bisericile din Timișoara

* Vaslui: Evenimente dedicate Zilei Tineretului:

  • ora 9:00 – Tur Ciclist: Centrul Civic – Bulevardul Ștefan cel Mare – Crucea Gării – Str. Traian, Piața Traian – Str. Spiru Haret – Primăria Municipiului Vaslui – Bulevardul Mihail Kogălniceanu
  • ora 9:15 – Concurs de Cros: Str. Spiru Haret – Primăria Municipiului Vaslui, Bulevardul Mihail Kogălniceanu – Parcul Copou
  • ora 9:30 – Demonstrație Automodele – în Parcul Copou
  • ora 10:00 – Cupa Tineretului la Streetball – în Parcul Copou
  • ora 10:00 – Concurs Județean Carting – în Parcul Copou
  • ora 12:00 – Tinerețe în culori de Mai (muzică, dans, gimnastică) – la Palatul Copiilor, Parcul Copou
  • ora 17:00 – Artiști în devenire, muzică ușoară: “Domisong” şi “Soul Music Art” – în Parcul Copou
  • ora 19:00 – Concert – “Ziua Națională a Tineretului” Tineri pentru Vaslui – în Centrul Civic (Casa de Cultură, în caz de vreme nefavorabilă)
  • ora 20:00 – Concert live Lora&Band

– Sport

* Giurgiu: În etapa a 9-a a play-off-ului, are loc meciul de fotbal Astra Giurgiu – Dinamo Bucureşti – ora 20:30, pe stadionul „Marin Anastasovici”

* Ovidiu: În etapa a 9-a a play-off-ului, are loc meciul de fotbal Viitorul Constanţa – ASA Târgu Mureş – ora 18:00

– S-a întâmplat într-o zi de 2 mai

* Acum 381 de ani (1635), la Paris, se deschidea “Jardin Royal des plantes médicinales”, grădina regală de plante medicinale. Grădina a fost plantată sub instrucțiunile medicilor regelui Ludovic al XIII-lea, Jean Hérouard și Guy de La Brosse. Cinci ani mai târziu, ea a fost pusă la dispoziția publicului

* Cu 157 de ani în urmă (1859) Austria recunoaştea de facto, printr-o notă scrisă, dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi reia legăturile diplomatice cu cele două guverne româneşti (de la Iaşi şi Bucureşti) (2/14)

* În urmă cu 152 de ani (1864) domnitorul Alexandru Ioan Cuza decreta, la sugestia lui Mihail Kogălniceanu, dizolvarea Adunării Elective a României, care se opunea legiferării reformelor preconizate de el şi de Guvern (reforma agrară, reforma electorală ş.a); este aşa-numita „lovitură de stat de la 2 mai” (2/14)

* În urmă cu 27 de ani (1989) Ungaria şi-a deschis frontiera cu Austria şi a început demontarea gardului de sârmă ghimpată de la Hegyeshalom, eveniment care marchează începutul căderii Cortinei de Fier, fenomen ce a dus la prăbuşirea blocului sovietic şi a provocat un exod a zeci de mii de persoane din est, în special din fosta RDG

* Acum 19 ani (1997) România ratifica, la Strasbourg, Convenţia europeană pentru prevenirea terorismului

Aniversări – Comemorări

– Sfintele Paşti; Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)

– Luni, a II-a zi de Paşti; aducerea la Constantinopol a moaştelor Sf. Atanasie cel Mare (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016)

– Ziua Morţilor – sfinţirea mormintelor (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)

– Sf. Atanasie, episcop învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2016)

– „Ziua Naţională a Tineretului” în România, instituită prin Legea 425/25.X.2004; cu prilejul acestei zile sunt organizate activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului (Monitorul Oficial al României 991/28.X.2004). NOTĂ: În cea de-a doua duminică a lunii mai se marchează „Ziua adolescenţilor” în România (pe baza Legii 197/17.XI.1997); în 2016, la 8 mai

– 1929: S-a născut Eugen Lozovan, poet, lingvist, istoric, filolog şi istoric literar; în 1950 părăseşte ţara (trăieşte o perioadă la Viena şi Paris, iar din 1957 se stabileşte în Danemarca) (m. 1977, la Copenhaga)

– 1933: S-a născut pictorul Nicolae G. Iorga

– 1937: S-a născut scriitoarea Rodica Dumitrescu

– 1939: A murit Matei Drăghiceanu, inginer şi geolog; în 1867 s-a înscris la Şcoala de Mine din Paris, fiind primul inginer român de mine; a realizat prima hartă de soluri din România, la scara 1/500.000 (hartă geologică ce însoţea o monografie a judeţului Mehedinţi); membru de onoare al Academiei Române din 1933 (n. 1844)

– 1940: S-a născut Ion Lotreanu (numele la naştere: Lăbuşcă), poet, prozator şi eseist (m. 1985)

– 1944: S-a născut compozitorul şi muzicologul Viorel Munteanu

– 1946: S-a născut Octavian Andronic, ziarist şi caricaturist (semnează Ando) – 70 de ani

– 1949: S-a născut Teodor Caciora, compozitor, dirijor, interpret, profesor

– 2003: A murit poetul George Ţărnea, supranumit „Poetul iubirii” (n. 1945)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, susţine un discurs în cadrul evenimentului „The Way Forward for the EU Social Market Economy”

– Paris: Comisarul european pentru Afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, se întâlneşte cu preşedintele francez François Hollande, cu ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, Stéphane Le Foll şi cu secretarul de stat pentru învăţământ superior şi cercetare, Thierry Mandon

– Bruxelles: Comisarul european pentru Cercetare, știință și inovare, Carlos Moedas, se întâlneşte cu Moshe Kantor, preşedintele Congresului Evreiesc European

– Copenhaga: Vizita secretarului general al Consiliului Europei Thorbjørn Jagland, care are programate întâlniri cu Regina Margrethe a II-a, cu premierul danez Lars Løkke Rasmussen, cu preşedintele Parlamentului, Pia Kjærsgaard, cu ministrul de externe, Kristian Jensen şi cu ministrul justiţiei, Søren Pind (2 – 3 mai)

– Ankara: Reuniunea guvernului turc cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan, pe tema acordului cu UE privind criza migranţilor

– Roma: Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella se întâlneşte cu omologul său portughez, Marcelo Rebelo de Sousa

– Paris: Premierul japonez Shinzo Abe, se întâlneşte cu preşedintele francez, François Hollande

– Brasilia: Vot al senatorilor brazilieni privind procedura de suspendare a preşedintelui ţării, Dilma Rousseff

– Geneva: Secretarul de stat American John Kerry se întlneşte cu emisarul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, pentru discuţii pe tema situaţiei din această ţară

– Florenţa: Premierul italian Matteo Renzi se întâlneşte cu omologul său japonez, Shinzo Abe

– Noua Caledonie/Noua Zeelandă: Vizita premierului francez Manuel Valls (27 aprilie – 3 mai)

– Bamako, Mali: Vizita comună a şefilor diplomaţiilor franceză, Jean – Marc Ayrault şi germană, Frank-Walter Steinmeier

– Porvoo, Finlanda: Reuniunea miniştrilor de externe din Ţările Nordice, pe teme de securitate

– Bangkok: Ministrul japonez de externe, Fumio Kishida, susţine un discurs în faţa reprezentanţilor Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est

– Viena: Ministrul austriac de al apărării, Hans Peter Doskozil, se întâlneşte cu omologul său german, Ursula von der Leyen, pe tema prelungirii controalelor la frontiere

– Helsinki: Conferinţă ONG dedicată Zilei Mondiale a Libertăţii Presei (2 – 4 mai)

– Kinshasa: Omagii populare şi funeralii dedicate artistului congolez Papa Wemba, decedat la 24 aprilie, în timpul unui concert la Abidjan

Aniversări – Comemorări

– 1519: A murit Leonardo Da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian; considerat o întruchipare a tipului de „om universal” al Renaşterii (n. 1452)

– 1660: S-a născut compozitorul italian Alessandro Scarlatti (m. 1725)

– 1754: S-a născut compozitorul spaniol Vicente Martin y Soler (m. 1806)

– 1772: S-a născut poetul romantic german Novalis (Friedrich Leopold von Hardenberg); unul dintre cei mai mari scriitori germani, considerat cel mai de seamă reprezentant al Cercului romanticilor de la Jena (m. 1801)

– 1802: S-a născut Heinrich Gustav Magnus, chimist şi fizician german, cunoscut mai ales pentru explicarea efectului omonim (fenomen din dinamica fluidelor) (m. 1870)

– 1892: A murit chimistul german August Wilhelm von Hofmann, fondatorul Societăţii germane de chimie (n. 1818). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 5 mai 1892

– 1903: S-a născut Benjamin Spock (numit şi Dr. Spock), renumit medic pediatru american şi scriitor (m. 1998)

– 1922: S-a născut cântăreţul şi actorul francez de origine italiană Serge Reggiani (m. 2004)

– 1922: S-a născut jurnalistul american A.[braham] M.[ichael] Rosenthal; a fost vreme de 17 ani directorul cotidianului „New York Times” (m. 2006)

– 1924: S-a născut actorul american de origine austriacă Theodore Bikel (m. 2015)

– 1930: S-a născut Yoram Kaniuk, scriitor, pictor, publicist şi critic de teatru israelian (m. 2013)

– 1935: S-a născut actorul american Lance Legault (m. 2012)

– 1946: S-a născut cântăreaţa, compozitoarea şi actriţa Lesley Sue Gore, cunoscută mai ales datorită hitului „It’s My Party”, lansat în 1963 (m. 2015) – 70 de ani

– 1947: S-a născut dirijorul belgian Philippe Herreweghe

– 1951: A murit, în Austria, scriitorul francez Alphonse de Châteaubriant (n. 1877) – 65 de ani

– 1955: S-a născut Donatella Versace, creatoare italiană de modă şi vice-preşedinte al Grupului Versace

– 1999: A murit actorul britanic de film Oliver Reed (n. 1938). NOTĂ: Site-ul www.imdb.com/name dă ca an al naşterii 1937

– 2005: A murit Bob Hunter, jurnalist, autor şi om politic canadian, unul dintre fondatorii organizaţiei ecologiste Greenpeace (n. 1941)

– 2010: A murit actiţa de film britanică Lynn Redgrave (n. 1943)

– 2011: Osama Ben Laden, liderul Al-Qaeda, cea mai mare organizaţie teroristă din lume recunoscută la nivel mondial, a fost ucis de forţele speciale americane în Pakistan; timp de zece ani a fost cel mai căutat terorist, după atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite (n. 1957) – 5 ani

– 2011: A murit actorul rus Aleksandr Lazarev (n. 1938) – 5 ani

– 2014: A murit actorul american de televiziune Efrem Zimbalist Jr. (n. 1918)

– 2015: A murit scriitorul şi scenaristul american Michael Blake (n. 1945) – 1 an

– 2015: A murit Maia Pliseţkaia, balerină, regizoare de balet, coreografă şi actriţă rusă; considerată una din cele mai importante balerine ale secolului al XX-lea (n. 1925) – 1 an

– 2015: A murit Ruth Rendell, scriitoare britanică de romane poliţiste, considerată continuatoare a scriitoarei Agatha Christie (n. 1930) – 1 an