Secretarul de stat al SUA are convorbiri la Geneva privind situaţia din Siria

Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, participă la negocieri la Geneva privind modul în care poate fi salvat acordul de încetare a focului în Siria, în special în oraşul Alep. Oficialul american are întrevederi cu ministrul de externe al Arabiei Saudite şi, ulterior, se va întâlni şi cu emisarul special al ONU, Staffan de Mistura. Întâlnirea de la Geneva a fost stabilită după ce Staffan de Mistura a făcut apel la SUA şi Rusia să „salveze acordul de încetare a ostilităţilor”. Rusia poate exercita presiuni asupra guvernului lui Bashar al-Assad în încercarea de a calma situaţia, în special în jurul oraşului Alep. De asemenea, secretarul american de stat va trebui să găsească o modalitate de a linişti lucrurile în Siria şi de a aduce delegaţia opoziţiei la masa negocierilor de pace de la Geneva.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 mai