Curtea Constituţională a decis că alegerile locale se vor organiza într-un singur tur de scrutin

Curtea Constituţională a decis că alegerile locale se vor organiza într-un singur tur de scrutin, în 5 iunie. Judecătorii au respins, ca neîntemeiată, şi sesizarea privind numărul minim de semnături pentru depunerea candidaturilor, a anunţat preşedintele CCR, Augustin Zegrean: „Nu am găsit niciun motiv, nu s-a adus niciun argument care să justifice schimbarea practicii Curţii Constituţionale în domeniu. Dintotdeauna Curtea a spus că este rolul Parlamentului să stabilească legea electorală. De altfel, şi Comisia de la Veneţia spune că nu este nicio problemă, nu se încalcă legile, nu se încalcă dreptul de a alege sau de a fi ales prin faptul că se condiţionează de existenţa unor semnături, iar pe art.101 s-a respins ca inadmisibil pentru că acest articol nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii. Mai avem încă 30 de dosare până astăzi venite cam cu acelaşi obiect, dar sigur nu vom schimba practica de azi până mâine”.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 mai)