La Mulţi Ani, Radio Timişoara!

Ziua de 5 mai 1955 rămâne una de referinţă, marcând ieşirea în eter a primei emisiuni a Studioului Regional Radio Timişoara. În 12 ianuarie 1985 a fost oprită activitatea tuturor posturilor regionale. Adevărata renaştere a radiofoniei bănăţene a venit în 1989, odată cu Revoluţia.

Trecerea în noul mileniu a însemnat modernizarea radicală a radioului. S-a trecut treptat la editare şi arhivare digitală şi a apărut prima versiune a paginii de internet www.radiotimisoara.ro. Pe 3 august 2006, chiar de Ziua Timişoarei, a început primul program FM distinct, pe 105,9 MHz, oferit ca o alternativă a programelor AM şi transmis digital prin satelit. Aceste programe s-au diversificat în timp: emiţătorului FM din Timişoara i s-au adăugat altele la Făget-Coşeviţa şi apoi la Arad. Primul program dedicat exclusiv arădenilor a fost realizat pe 1 noiembrie 2011. Din iunie 2014 oferim şi pe internet mult mai multe informaţii, pe un nou site.

Cei peste 60 de ani au transformat lumea radioului într-o aventură multimedia la care nimeni nu visa în 1955. Vă invităm s-o descoperiţi în fiecare zi   pe frecvenţele noastre sau, la calitate maximă, pe www.radiotimisoara.ro.

 Vizită – surpriză a celor mai mici ascultători

Grupa mare a unei grădiniţe  din Timişoara a animat prima parte a zilei aniversare, amintindu-ne de recenta săptămână de Şcoală altfel. Cei mici, după dulciurile primite în sala de spectacole, unde li s-a povestit despre Radio Timişoara la cei 61 de ani, au vizitat fonoteca, au văzut realizatorii   şi reporterii la lucru, iar la final au ajuns să vadă şi ce se întâmplă în emisie. Acolo au fost invitaţi la microfon să ia Pulsul zilei, alături de Simona Pele, realizatoarea emisiunii.  

 La 61 de ani de la primul program, Radio Timişoara – digital, în reţeaua UPC Timiş

Astăzi, 5 mai 2016, la 61 de ani de la primul program Radio Timişoara, se face configurarea pentru introducerea Radio Timişoara în pachetul posturilor de radio transmise digital de UPC în judeţul Timiş. Abonaţii reţelei vor avea posibilitatea să asculte cele mai apreciate emisiuni în condiţii tehnice superioare. Chiar şi cei din afara zonei de recepţie FM vor putea fi pe recepţia matinalului FM sau a emisiunii Pop matineu, iar transmisiunile meciurilor de fotbal sau emisiunile de folclor difuzate seara pe unde medii se vor auzi în curând la calitate chiar mult mai bună decât pe FM.  

Noua selecţie de programe va sta şi la baza programului care va fi recepţionat peste câteva luni terestru, pe Valea Jiului, pe FM – 101,5 MHz.

Vă invităm aşadar să ne fiţi zilnic alături, indiferent ce modalitate de recepţie alegeţi!

  www.radiotimisoara.ro