O carte a Annei Frank, adjudecată la preţul de 62.500 de dolari la o licitaţie din New York

 / AFP PHOTO / Jewel SAMAD
/ AFP PHOTO / Jewel SAMAD

Joi, 5 mai, o carte de poveşti care i-ar fi aparţinut adolescentei şi autoarei evreice Anne Frank a fost vândută la preţul de 62.500 de dolari la o licitaţie la New York, suma fiind aproape dublă faţă de cea estimată, potrivit Swann Auction Galleries, care a organizat vânzarea. Această ediţie a basmelor lui Grimm în germană, care conţine şi celebrele poveşti «Albă ca Zăpada» şi «Hansel şi Gretel», i-a aparţinut adolescentei, devenită celebră pentru jurnalul său care s-a vândut în peste 30 de  milioane de exemplare şi a fost tradus în 67 de limbi. Anne Frank a scris numele său şi pe acela al surorii sale, Margot, pe prima pagină a acestei cărţi publicată în 1925, potrivit Swann Auction Galleries. Cartea a fost abandonată atunci când familia a plecat să se ascundă, din iunie 1942 până în august 1944, într-un apartament secret din Amsterdam, pentru a scăpa de nazişti.

(www.lesoir.be – 6 mai)