Pianul Călător, la Alba Iulia

Pianistul Horia Mihail ajunge în această seară la Alba Iulia. El va susţine un nou concert din turneul Pianul Călător, un proiect Radio România, organizat prin Centrul Cultural Media, Asociaţia Culturală Accendo şi Fundaţia Marconi. Turneul Pianul Călător a început la Chişinău la jumătatea lunii martie şi străbate până pe 21 mai nouăsprezece localităţi din ţară. Ultimul recital din această ediţie este programat la Catedrala Armenească din localitatea sibiană Dumbrăveni.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 mai)