Ministrul grec de finanțe a cerut Eurogroup-ului să aprobe reformele din Grecia

Ministrul grec de finanțe, Euclid Tsakalotos, a cerut vineri țărilor din Eurogroup (din zona euro) să aprobe luni, la reuniunea de la Bruxelles, reformele care sunt implementate în Grecia. „Grecia are nevoie de o poziție clară cu privire la măsurile și reformele care sunt în curs de desfășurare în țară, deoarece aceasta ar contribui la restabilirea încrederii investitorilor, precum și a creșterii economice a țării„, a spus Tsakalotos. Luni, miniştrii de finanţe din 19 țări ale zonei euro vor organiza o reuniune privind reformele din Grecia, pe care le solicită creditorii ca o condiție pentru continuarea ajutorului financiar pentru această ţară. Reforma pensiilor, concomitent cu reducerea numărului de fonduri şi nivelul pensiilor, reprezintă una dintre principalele condiții pentru continuarea asistenței acordate Greciei de creditori. Guvernul prim-ministrului Alexis Tsipras a promis că în baza acordului cu creditorii din august 2015, Grecia va primi ajutorul acestora, în valoare de 86 de miliarde de euro, dacă va reforma sistemul de pensii și va rezolva împrumuturile problemă. Cu aceste reforme nu sunt de acord grecii, motiv pentru care de vineri au început o grevă de 48 de ore în sectorul public și cel privat.

www.beta.rs – 9 mai