148 de persoane au traversat Bulgaria anul trecut pentru a se alătura Statului Islamic

148 de persoane au traversat Bulgaria anul trecut pentru a se alătura Statului Islamic, în Siria. Informaţiile au fost furnizate de europarlamentarul bulgar Iliana Iotova, în cadrul unei dezbateri pe teme de securitate, intitulată „Noua faţă a terorii – mit şi realitate”. „Potrivit estimărilor Parlamentului European, în prezent, circa 5.000 de cetăţeni europeni luptă de partea Statului Islamic. Mai înfricoșător este că nimeni nu știe cât de mulți dintre acești oameni se întorc în interiorul UE, cum funcționează lucrurile și care sunt canalele. Cu siguranță, nu ar trebui să se pună semnul de egalitate între marea criză asociată cu migrația și refugiații și terorism. În ceea ce priveşte strategia de gestionare a frontierelor externe și de coastă, în acest moment, Europa se îndreaptă spre separarea țărilor în două grupuri – cele care se află în Schengen, iar la periferie, cele care sunt amenințate să devină tabere de refugiați”, a mai spus Iotova.

(www.dariknews.bg – 13 mai)