Desfăşurarea de elemente ale sistemului american antirachetă în România complică situaţia internaţională în jurul Rusiei, spune Putin

Desfăşurarea de elemente ale sistemului american antirachetă în România complică situaţia internaţională în jurul Rusiei – afirmă preşedintele Vladimir Putin, dar susţine că Rusia nu intenţionează să se lanseze într-o nouă cursă a înarmărilor.
Corespondenţă din Moscova – Reporter: Alexandru Beleavschi – Rusia ar putea lua măsuri de răspuns la desfăşurarea scutului american antirachetă în Europa de Est – a declarat, azi, preşedintele Vladimir Putin, într-o primă reacţie la operaţionalizarea bazei de la Deveselu. Vorbind, astăzi, la Soci, la o reuniune cu conducerea Ministerului rus al Apărării, liderul de la Kremlin a declarat:

Vladimir Putin: Acesta nu este un sistem defensiv. Este o parte a potenţialului nuclear strategic al Statelor Unite, mutat la periferie. În cazul de faţă, periferia este Europa de Est. Şi oamenii care iau deciziile respective trebuie să ştie, că, până acum, au trăit în linişte, bunăstare şi siguranţă, acum, după amplasarea elementelor scutului american antirachetă, vom fi obligaţi să ne gândim la anihilarea ameninţărilor ce apar la adresa securităţii Federaţiei Ruse. Rusia – a spus Vladimir Putin – va întreprinde tot ce depinde de ea pentru a menţine echilibrul strategic de forţe, care – a spus liderul de la Moscova – reprezintă cea mai sigură garanţie împotriva unor conflicte militare de mare anvergură, incomparabile cu cele din actualele puncte fierbinţi. De asemenea – a spus preşedintele Putin – desfăşuarea sistemului AEGIS în Marea Mediterană, a „radarului” din România – am citat – iar, apoi, a raionului poziţionar al scutului antirachetă în Polonia, reprezintă paşi spre destabilizarea sistemului internaţional şi declanşarea unei noi curse a înarmărilor. Lansatoarele ce vor fi instalate după punerea în funcţiune a, citez, „radarului” din România, lansatoare ce vor fi amplasate în Polonia, pot fi cu uşurinţă folosite pentru lansarea rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune, ceea ce reprezintă – a spus Putin – şi o încălcare a tratatului privind acest tip de rachete.

Realizator: Amintim că ieri a fost inaugurat, la Deveselu, prima unitate din Europa unde este operaţională o componentă terestră a scutului american antirachetă, care ar trebui să protejeze bătrânul continent de eventuale atacuri cu rachete balistice. La ceremonie, înalţi oficiali ai NATO au reafirmat că scutul are un rol pur defensiv, menit să descurajeze eventuale agresiuni din partea unor state cu veleităţi nucleare, precum Coreea de Nord, sau Iranul.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 mai