Parlamentarul rus Serghei Jelezniak susţine că „Rusia nu va deveni niciodată o sursă de agresiune”

Parlamentarul rus Serghei Jelezniak este ferm convins de faptul că în pofida oricăror obstacole, Rusia ar trebui să continue să caute căi de extindere a dialogului reciproc avantajos cu forţele politice responsabile din Europa, pentru menţinerea unui echilibru. „Rusia nu va deveni niciodată o sursă de instabilitate şi de agresiune„, a declarat presei vicepreşedintele Dumei de Stat a Rusiei şi vicepreşedinte al Consiliului General al Partidului Rusia Unită, Serghei Jelezniak. „Rusia va continua strategia sa de politică externă paşnică, fapt pe care l-a declarat cu toată certitudinea din nou astăzi preşedintele ţării noastre, Vladimir Putin, iar noi nu vom deveni niciodată o sursă de instabilitate şi de agresiune„, a subliniat parlamentarul rus, comentând declaraţiile şefului statului rus făcute în cadrul reuniunii pentru dezvoltarea complexului industriei naţionale de apărare. Potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, în cazul necesităţii de a asigura legislaţia cu privire la sporirea capacităţii de apărare a Rusiei, a dezvoltării complexului industriei naţionale de apărare şi a unui sprijin multilateral susţinut de dotare a armatei şi flotei, Partidul Rusia Unită şi grupul său parlamentar din cadrul Dumei „va acţiona în mod operativ, coordonat, armonios, ca un partid responsabil, care este propagatorul cursului politic prezidenţial”.
Ţara noastră şi-a exprimat, în repetare rânduri, pe absolut toate platformele internaţionale, îngrijorarea şi indignarea sa în legătură cu extinderea sistemului american de apărare antirachetă în Europa„, a menţionat parlamentarul. „Indiferent de cât ar încerca să dezavueze obiectivele lor antiruseşti, „Partidul războiului” din SUA şi din unele state de pe continentul european, respectivul sistem de apărare antirachetă, reprezintă o ameninţare la securitatea Rusiei, ca urmare, ţara noastră va acţiona în mod adecvat şi rezonabil în conformitate cu sarcinile de apărare ale suveranităţii şi integrităţii statului nostru„, a mai precizat parlamentarul rus.
În acest context, potrivit afirmaţiilor vicepreşedintelui Camerei inferioare a Parlamentului rus, „poziţia nehotărâtă şi lipsită de perspicacitate a statelor pe a căror teritorii Statele Unite acţionează ca la ele acasă şi îşi extind prezenţa lor militară provoacă nedumerire”. „Respectiva „utilizare cu un anumit obiectiv” al teritoriilor suverane ale altor state de către establishmentul militar american demonstrează capacitatea de a-i manevra pe politicienii europeni de către SUA şi tentativele continue ale Casei Albe de a opune rezistenţă distrugerii unei lumi unipolare„, susţine deputatul rus. Parlamentarul este convins de faptul că în pofida oricăror obstacole, Rusia urmează să continue să caute să extindă dialogul reciproc avantajos cu forţele politice corespunzătoare din Europa pentru menţinerea unui echilibru de forţe pe continent şi în întreaga lume, în general.

Agenţia de presă TASS – 14 mai