Amna lanseaza single-ul si videoclipul „Viata e o aventura”

Amna lanseaza primul proiect alaturi de Cat Music, single-ul si videoclipul „Viata e o aventura”.
Artista care ne-a cucerit cu numeroase hituri de-a lungul timpului, precum „In oglinda” (feat Robert Toma), „Arme” (feat What’s Up), „Fara aer” (feat Adda), cu milioane de vizualizari pe YouTube si primele locuri in topurile muzicale ne surprinde cu o noua piesa cu versuri in limba romana, „Viata e o aventura”, un cantec-indemn ce accentueaza ideea ca trebuie sa gandim pozitiv chiar si atunci cand lucrurile nu merg exact asa cum ne dorim.

Piesa aceasta inseamna foarte mult pentru mine. Imi doream de mult sa aduc in atentia oamenilor, o piesa cu un mesaj pozitiv. Cred ca alergam tot timpul dupa ce nu putem avea si niciodata nu stim cand trebuie sa ne oprim, cand, de fapt, bucuriile vietii stau in lucrurile foarte simple. Mi-am dorit sa aduc macar un gram de optimism in sufletele oamenilor cu aceasta piesa, cu mesajul ei, cu starea videoclipului.
Sper sa ramaneti cu un zambet larg pe chipuri dupa ascultarea piesei, iar daca asta se va intampla, inseamna ca ‘muzica si-a indeplinit misiunea’„, declara Amna.

Single-ul „Viata e o aventura” este produs in studioul DeMoga Music si a fost compus de catre Robert Toma, Marius Moga, Madalin Rosioru, iar videoclipul este regizat de catre Bogdan Daragiu si a fost filmat pe litoralul bulgaresc al Marii Negre.

Amna este o prezenta aparte in industria muzicala. Artista are o ascensiune la fel de puternica precum ritmurile pieselor pe care le-a lansat. Pornind de la hitul ‘Tell me why’, ea a devenit artista preferata a Poloniei si Spaniei veri la rand. Hiturile au continuat sa apara si au dus-o din Europa spre America Centrala si de Sud, acolo unde a sustinut concerte sau Africa, unde a depasit barierele muzicale si a cucerit publicul. De asemenea, Amna are la activ un album lansat in Japonia, care a ajuns pe primul loc in topul vanzarilor.