Record la licitaţie pentru un diamant roz aprins: 31,56 milioane de dolari

/ AFP PHOTO / FABRICE COFFRINI
/ AFP PHOTO / FABRICE COFFRINI

Marţi, 17 mai, cel mai mare diamant roz aprins tăiat în formă de pară, care nu a fost niciodată propus la vreo licitaţie, s-a vândut pentru suma-record de 31,56 milioane de dolari (27,88 milioane de euro), taxe incluse, la Geneva, a anunţat casa de licitaţii Sotheby’s. „Este cel mai mare preţ plătit vreodată pentru un diamant roz aprins”, a declarat  David Bennett, responsabilul departamentului de bijuterii de la Sotheby’s care a condus licitaţia, precizând că diamantul a fost cumpărat de un asiatic. Sotheby’s estimase diamantul de 15,38 de carate, montat într-un inel, între 28 şi 38 milioane de dolari, calificându-l drept „excepţional”. Descoperit în urmă cu cinci ani într-o mină din Africa de Sud, diamantul a fost tăiat de vânzătorul său, societatea Cora International, cu sediul la New York. Piatra, care a fost botezată „Unique Pink” (roz unic), a fost certificată „Fancy vivid pink” de către Institutul Gemologic din America (GIA), culoarea cea mai râvnită pentru un diamant roz. Dintre toate diamantele evaluate de GIA în fiecare an, doar 3% intră în categoria diamantelor de culoare şi cel puţin 5% dintre acestea sunt roz. În fine, o proporţie infimă dintre acestea din urmă pot fi certificate „Vivid”, susţin experţii. Recordul actual de preţ per carat pentru un diamant roz aprins rămâne totuşi cel deţinut de un diamant de 5 carate vândut la  Hong Kong în decembrie 2009 cu 10,8 milioane de dolari, adică 2,15 milioane de dolari per carat.

(www.lalibre.be – 18 mai)

AFP PHOTO / FABRICE COFFRINI
AFP PHOTO / FABRICE COFFRINI