Săptămâna Internațională a Muzicii Noi la Sala Radio!

AFIS SIMNTrei dintre formațiile muzicale Radio România – Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Corul Academic Radio participă şi în acest an la „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (SIMN) – ediţia 26 – derulată sub titlul “Limits… and Beyond!” (Limite… și dincolo de ele!). Organizată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, SIMN este cel mai important festival din țară dedicat creaţiilor recente şi ocupă deja un loc semnificativ în viaţa muzicală internaţională. Director artistic al festivalului este compozitorul Dan Dediu.
“După douăzeci și cinci de ediții ale festivalului ”Săptămâna Internațională a Muzicii Noi”, timp în care s-au succedat diferite opinii și mentalități de structurare ale programului artistic, cedând fie unor impulsuri reformatoare, fie unora conservatoare, aducând în prim-plan atât experimentalismul, cât și recuperarea tradiției muzicii contemporane, iată că este momentul realizării unei sinteze care să cuprindă, pe de o parte, cele mai importante și de succes tendințe ale concepțiilor de  până acum, iar pe de altă parte – nevoia asumării unei inițiative inovatoare în plan internațional.” – afirmă organizatorii despre ediția 2016 a evenimentului.
Miercuri,  25 mai (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului CRISTIAN OROŞANU – dirijor şef permanent al Filarmonicii din Braşov, fondatorul şi dirijorul orchestrei Kamerata Kronstadt – vă invită la primul eveniment special din „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi”, derulat la Sala Radio. Veţi asculta patru lucrări semnate de compozitori români: Dan Buciu – Cristiane pentru orchestră, Liviu Dănceanu – SymConcertPhony, pentru trompetă şi orchestră, Livia Teodorescu-Ciocănea – Mysterium tremendum pentru mezzosoprană şi orchestră de cameră și Ulpiu Vlad – Sonorităţi şi anemone III – concert pentru vioară, violoncel şi orchestră de coarde – toate în primă audiţie absolută!
În ipostază solistică îi veți aplauda pe SERGIU CÂRSTEA – trompetă, ANTONELA BARNAT – mezzosoprană, DIANA MOŞ – vioară și MIRCEA MARIAN – violoncel.
Cel de-al doilea concert programat vineri,  27 mai (19.00) la Sala Radio în cadrul “Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi” este prezentat de Orchestra Naţională Radio şi de Corul Academic Radio (pregătit de CIPRIAN ȚUȚU), sub conducerea muzicală a lui GHEORGHE COSTIN, dirijor al Filarmonicii „Banatul” – Timişioara. Îi veţi aplauda de asemenea pe pianistul SORIN PETRESCU, solist concertist al Filarmonicii „Banatul“ şi membru al Trio-ului Contraste şi pe EMIL VIŞENESCU (clarinet), apreciat în turnee internaţionale prezentate în Elveţia, Germania, Olanda, Luxemburg, Belgia ş.a. Alături de două partituri semnate de doi apreciaţi compozitori români – Anatol Vieru (Simfonia a 5-a pentru cor și orchestră pe versuri de Eminescu) şi Adrian Iorgulescu (Ipostaze I pentru pian şi orchestră) – veţi asculta în primă audiţie românească creaţia Doinei Rotaru: Fragile II pentru clarinet şi orchestră.
De altfel, ediția 2016 a evenimentului îi aduce în prim plan pe compozitorii români Anatol Vieru și Pascal Bentoiu, prin recuperarea unor capodopere ce se cuvin redimensionate și reinterpretate, așa cum afirmă organizatorii evenimentului.
Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro. Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

(RADOR (18 mai)