Preşedintele Egiptului susţine că vor dura mult timp cercetările în cazul accidentului aviatic din estul Mediteranei

Preşedintele Egiptului, Abdel Fatah al-Sisi, a declarat că toate scenariile rămân posibile în legătură cu accidentul aviatic produs joi, când un avion al companiei EgyptAir, care avea 66 de persoane la bord, a dispărut de pe radare în estul Mării Mediterane într-o cursă Paris-Cairo. Preşedintele egiptean a subliniat că cercetările ar putea dura multă timp şi a îndemnat presa să nu speculeze pe marginea cauzelor accidentului, în urma căruia şi-au pierdut viaţa toţi cei 66 de pasageri. „Este important să ştiţi că nu putem confirma nici un scenariu în acest moment. Vă rog frumos, pentru că toate scenariile sunt posibile, este foarte important să nu speculăm pe marginea cauzelor”, a declarat Abdel Fatah al-Sisi.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 mai