Propuneri ale ministrului român de externe, Lazăr Comănescu, la reuniunea de la Bruxelles

Miniştrii de externe europeni au ajuns la un acord pentru extinderea misiunii navale Sophia în largul coastelor libiene pentru a combate traficul de persoane înspre Europa. A fost discutată şi strategia de securitate pentru Siria şi Irak şi împotriva organizaţiei teroriste Statul Islamic. România, prin ministrul Lazăr Comănescu, a reafirmat importanţa provocărilor cu care se confruntă regiunea Mării Negre, precum şi a rolului acestei zone în conturarea noilor infrastructuri regionale de securitate. Din Bruxelles relatează Cerasela Rădulescu.

Reporter: Miniştrii europeni de externe consideră că strategia de securitate pentru Siria şi Irak se referă la ajungerea la o tranziţie paşnică la Damasc, concomitent cu lupta împotriva organizaţiei teroriste Statul Islamic. România, reprezentată de ministrul de externe, Lazăr Comănescu, a subliniat necesitatea identificării de noi modalităţi pentru a preveni finanţarea grupărilor teroriste, dar şi a rolului securităţii în regiunea Mării Negre. Trebuie spus că a avut loc şi o reuniune a miniştrilor de externe cu cei ai statelor Parteneriatului Estic – Republica Moldova, Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Armenia.

Lazăr Comănescu: Sunt unele măsuri pe care le-am sugerat şi care sper să se materializeze în viitor legat, de exemplu, de servicii care sunt în beneficiul cetăţenilor, cum ar fi, de ce nu, să ne gândim la posibilitatea extinderii sistemului de roaming la telefonie mobilă în afara spaţiului UE, care să includă şi ţările partenere.

Reporter: Şeful diplomaţiei române, Lazăr Comănescu, a mai propus ca pe viitor să fie posibilă identificarea şi altor măsuri de sprijin ale acestor state, cum ar fi investiţii în infrastructură sau accesul la un card european de sănătate.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 mai