Jobbik salută întâlnirea miniştrilor de externe ungar şi rus

Jobbik salută întâlnirea de miercuri de la Budapesta a miniştrilor de externe ungar, Péter Szijjártó, şi rus, Serghei Lavrov, şi are încredere că întrevederea conduce la consolidarea în continuare a relaţiilor ungaro-ruse – a comunicat Márton Gyöngyösi, deputat al partidului de opoziţie, agenţiei de presă MTI. Politicianul Jobbik a precizat: „Ne bucurăm că Guvernul ungar s-a angajat în dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale şi a parteneriatului strategic„. Márton Gyöngyösi a menţionat că, deşi partidul său a atenţionat, în momentul introducerii sancţiunilor UE la adresa Rusiei, în privinţa consecinţelor nefavorabile, Guvernul ungar a sprijinit măsurile luate împotriva Rusiei. Deputatul Jobbik şi-a exprimat speranţa că Guvernul va cere urgentarea ridicării sancţiunilor. Jobbik solicită consolidarea cooperării în domeniile economic, comercial şi energetic cu Rusia şi are convingerea că această ţară este un partener indispensabil în rezolvarea crizei migraţiei şi în acţionarea eficientă împotriva terorismului – a evidenţiat Márton Gyöngyösi, care a atenţionat Guvernul ungar şi Ministerul Afacerilor Externe şi Relaţiilor Economice Internaţionale să acţioneze în direcţia îmbunătăţirii relaţiilor dintre UE şi Rusia.

MTI – 25 mai