La Ise-Shima – Japonia se desfăşoară Summitul G7

La Ise-Shima, în Japonia, a început Summitul G7, grupul celor mai industrializate ţării ale lumii. Pe agenda discuţiilor se află subiecte legate de creşterea economiei globale, criza datoriilor din Grecia, problema securităţii internaţionale şi a securităţii energetice. Preşedintele american, Barack Obama, a făcut o scurtă declaraţie de presă după prima sesiune a reuniunii la nivel înalt.
Barack Obama: Până acum am discutat probleme legate de economia globală şi de necesitatea accelerării ritmului de creştere economică pentru a utiliza toate instrumentele astfel încât să ne asigurăm nu numai că vom aduce din nou oameni în câmpul muncii, dar şi să sprijinim creşterea salariilor şi să ne asigurăm că putem menţine ritmul refacerii economice. Acest lucru se întâmplă deja în Statele Unite, dar am văzut că s-au făcut unele progrese în acest sens şi în Europa, şi mă refer la criza datoriilor din Grecia, care s-a soluţionat într-un timp rezonabil. Sunt sigur însă că mai sunt multe de făcut.
Realizator: La summitul G-7 din Japonia, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a solicitat ajutor la nivel global pentru a face faţă crizei refugiaţilor. Tusk a declarat că cea mai mare parte a responsabilităţii revine Europei, din cauza poziţiei geografice a acesteia, însă şi alte ţări trebuie să joace un rol în soluţionarea problemei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 mai