Institutul Cultural Român de la Praga – Festivalul Tradiţiilor Româneşti de la Praga

Institutul Cultural Român de la Praga împreună cu Ambasada României în Republica Cehă şi Asociaţia Românilor din Republica Cehă organizează pe data de 29 mai a.c., în intervalul orar 13:00-19:00, la Muzeul Etnografic din Parcul Kinsky, Praga, prima ediție a Festivalului Tradiţiilor Româneşti de la Praga, cu scopul de a prezenta atât publicului ceh cât şi celui român demonstraţii de artă, muzică şi dans popular prin intermediul cărora să promoveze imaginea României peste hotare: Căluşul românesc şi suite de jocuri populare, arte şi meşteşuguri româneşti din zona Olteniei, cântece populare tradiţionale, expoziţie de artă fotografică inspirată din tradiţii şi obiceiuri etc.

Artiștii și meșterii populari de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Asociaţia Culturală Center Inter Art – Centrul Internaţional de Artă România şi Ansamblul „Ghiocelul” din Cezieni vor promova imaginea României prin artă, port popular, obicei şi tradiţie. Publicul ceh este invitat, astfel, să interacţioneze cu valorile culturale româneşti, revelându-li-se comorile etno-folclorice ale ţării noastre şi facilitându-li-se înţelegerea pasiunilor şi acţiunilor exprimate prin artă şi tradiţii. Proiectul are în vedere nevoia românilor de reprezentare culturală în spaţiul de reşedinţă, fiind deschis atât publicului român cât şi celui local/internațional.

La eveniment se vor afla şi standuri cu delicii culinare tradiţionale şi vinuri românești.

Intrarea este liberă!