Artiştii Radio România, pe toate meridianele


Charming Flute foto Virgil OprinaTurneul Flautul Fermecat, ediţia de primăvară, continuă în Japonia

Periplul naţional şi internaţional din această primăvară al Flautului Fermecat, un proiect Radio România, cu flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail continuă după succesele din luna martie de la Washington, DC şi de la New York. Primul eveniment a avut loc în ţară, la Alba Iulia, pe 24 mai.

Cei doi muzicieni şi flautul de aur Muramatsu vor pleca în Japonia, pentru două recitaluri excepţionale. Primul va avea loc la Osaka, la una dintre cele mai importante săli de concert din Ţara Soarelui Răsare, Vega Hall, pe 2 iunie. În cadrul aceluiaşi spectacol, ca invitaţi, vor mai evolua violonistul Ciprian Marinescu şi violoncelistul Yutaka Hayashi.

Cel de-al doilea recital va avea loc pe 4 iunie, la Tokyo, la Muramatsu Hall, sala şcolii de muzică patronată de fabrica Muramatsu, care a creat flautul de aur special pentru Ion Bogdan Ştefănescu.

Cei doi muzicieni vor „exporta” şi de data aceasta un program 100% românesc. Ei vor interpreta lucrări de Anton Pann, George Enescu, Tudor Ciortea, Paul Constantinescu, Petre Elinescu, Ciprian Porumbescu, Vasile Jianu, Ioan Dobrinescu, Tiberiu Brediceanu, Sigismund Toduţă, Stan Golestan, Dan Voiculescu, Horaţiu Rădulescu, Doina Rotaru.

Ion Bogdan Ştefănescu este singurul artist din România care deţine un flaut din aur de 18k, creaţie a companiei japoneze Muramatsu, prima companie din Japonia care a început să creeze flaute pentru profesionişti, încă de la începutul secolului XX. Muramatsu, astăzi un Rolls Royce al flautelor pe plan mondial, confecţionează numai instrumente de o valoare extraordinară, din argint, aur de diferite karate sau platină. Instrumentul devine o adevărată operă de artă, atât din punct de vedere estetic, cât şi din cel al performanţelor sonore, fiecare deţinător de flaut Muramatsu trecând printr-un riguros proces de selecţie al instrumentului potrivit.

* * *

Cernauti afis

Orchestra de Muzică Populară Radio va cânta la Cernăuţi, de Ziua Românilor de Pretutindeni

Orchestra de Muzică Populară Radio, dirijată de Adrian Grigoraş, va participa la un concert extraordinar la Cernăuţi, organizat cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni! Sâmbătă, 28 mai, ora 16:00, pe scena Filarmonicii Naţionale de Stat din Cernăuţi se va desfăşura spectacolul folcloric Din Suceava-n Rădăuţi şi mai sus la Cernăuţi, susţinut de artişti din România, Ucraina şi Republica Moldova şi dedicat comunităţii româneşti din Bucovina de Nord.

Orchestra de Muzică Populară Radio va acompania nume cunoscute ale folclorului românesc reunite pe afişul evenimentului, printre care Ştefania Rareş, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Cristian Pomohaci, Nicolae Datcu sau Stela Botez. Spectacolul folcloric va fi prezentat de Georgel Nucă.

Cu acest prilej de sărbătoare, tânărul artist Ilie Caraş, originar din regiunea Cernăuţi, va lansa primul său compact-disc, intitulat M-a cuprins un dor de-acasă şi realizat împreună cu Orchestra Naţională Lăutarii din Chişinău, dirijor Nicolae Botgros. Invitate speciale ale spectacolului de la Cernăuţi vor fi, de asemenea, prof. dr. Elize Stan, realizator de emisiuni folclorice la TVR, şi prof. Violeta Ianculescu, realizator emisiuni la Radio România.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Românii din Afara Graniţelor şi Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi şi în colaborare cu Radio România.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Serviciul  Comunicare