Boxerul român Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat după meciul cu Badou Jack

Boxerul român Lucian Bute în vârstă de 36 de ani a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat după meciul cu Badou Jack din data de 30 aprilie desfăşurat la Washington şi terminat la egalitate – anunţă Agerpres, care citează presa nord-americană. Informaţia a fost confirmată într-un comunicat de preşedintele WBC, Mauricio Sulaiman. Nu au fost anunţate încă sancţiunile pe care le riscă Lucian Bute. Substanţa menţionată – ostarina, care produce efecte similare cu cele ale steroizilor anabolizanţi – figura încă din ianuarie 2008 pe lista produselor interzise de Agenţia Mondială Antidoping.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 mai)