Datele Oficiului European de Statistică privind preţul gazelor naturale în România

România a avut cel mai mic preţ mediu din Europa, pentru gazele naturale destinate consumatorilor casnici, în cea de-a doua jumătate a anului trecut. Potrivit Oficiului European de Statistică, este vorba de mai puţin de jumătate din cât plătesc, în general, ceilalţi cetăţeni europeni. Pe de altă parte, cele mai mari taxe, pentru acest tip de combustibil s-au calculat în Finlanda şi România. Cercetarea relevă şi că la energia electrică destinată populaţiei, ţara noastră se află printre cele cu preţuri scăzute, în valoare absolută. În schimb, ele se dovedesc foarte mari în raport cu puterea noastră de cumpărare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 mai