Expoziţia „Românii şi marele război” la Anvers

WWIInstitutul Cultural Român (ICR) de la Bruxelles și Ambasada României în Belgia, în colaborare cu Centrul pentru Pace, prezintă expoziţia Românii şi Marele Război la Berdnarduscentrum din Anvers (Belgia), sala Eugeen Gifezaal, în perioada 1-15 iunie 2016.

Duo Anima format din Cristina Giorgiana Fluieraș (violă) și Mirela Alina Chiricescu (vioară) va susține un scurt recital cu Dansurile românești compuse de Béla Bartók la vernisajul de miercuri, 1 iunie 2016. Pierre Ruyffelaere, coordonator al Centenarului Marelui Război (2014-2018) din partea guvernului regiunii Flandra, va evoca importanța memoriei primei mari conflagrații mondiale.

Mă bucur că avem ocazia de a organiza împreună acest eveniment în cadrul proiectului de comemorare al guvernului flamand. Asemenea inițiative constituie ocazii unice de a conserva durabil patrimoniul de război pentru generațiile viitoare și de a reflecta asupra războiului și păcii“, a afirmat Pierre Ruyffelaere pentru ICR Bruxelles.

Expoziția este compusă din 30 de panouri foto-documentare care aduc în primplan aspecte relevante privitoare la situaţia Regatului României în preajma primului război mondial. Contextul socio-politic intern şi internaţional, adoptarea neutralităţii în vara anului 1914, campaniile din 1916 şi 1917 şi ocupaţia Puterilor Centrale documentează această perioadă complicată şi cu semnificaţii deosebite pentru istoria României.

Conceptul expoziţiei este realizat de Arhivele Naţionale ale României, de Muzeul de Istorie Naţională şi de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.

 -sfârşit-

 Data: mercuri, 1 iunie 2016, ora 19:00

Loc: Bernarduscentrum, Lombardenvest 23, 2000 Anvers

Program de vizitare: L-V între 9.00 – 17.00, S-D între 10.00 -18.00. Program special în 9 iunie, între 9.00-21.00.

Accesul este liber, strict în baza confirmării prealabile la info@vredescentrum.be

Notă pentru ziarişti: informaţii suplimentare şi cereri de interviuri la ICR Bruxelles: bruxelles@icr.ro

Site internet: www.icr.ro/bruxelles_/

Facebook: ICR Bruxelles

Twitter: @ICRBruxelles