Înalt cleric saudit: Fotografiile selfie cu pisici sunt interzise

Un înalt cleric saudit a declarat într-o emisiune televizată că fotografiile cu pisici sau alte animale sunt interzise, doar dacă nu sunt neapărat necesare. În timpul emisiunii a fost discutată noua tendinţă din rândul populaţiei, care vrea să se comporte occidental. În replică, şeicul Saleh Bin Fawzan Al-Fazwan, membru al Consiliului Învăţaţilor Saudiţi, a declarat: „Ce anume? Ce poze cu pisici? Fotografiatul este interzis. Pisicile nu prezintă nici o importanţă aici”.
Şeicul a continuat: „Fotografiatul este interzis, doar dacă nu este neapărat necesar. Nici cu pisici, nici cu câini, nici cu lupi, cu nimic.”
Înregistrarea emisiunii televizate apărut pe YouTube pe 17 aprilie şi a fost tradusă de Institutul de Cercetare Media din Orientul Mijlociu.

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=D9H17P1Z0Y4[/youtube]

Legile din Arabia Saudită, aflate sub influenţa ultraconservatorismului islamic numit Wahhabism, interzic foarte multe lucruri considerate normale în Occident. În luna ianuarie, Marele Muftiu al Arabiei Saudite a declarat că şahul este interzis în regat pentru că încurajează pariurile .”Este o pierdere de timp şi de bani, un motiv de ură şi adversitate între jucători”.
Un alt joc pe cale de a fi interzis în această ţară este franciza Pokemon, acelaşi oficial afirmând că promovează alte religii, precum creştinismul şi iudaismul, prin crucile şi Steaua lui David prezente pe cartonaşele care sunt colecţionate.

Sursa: www.newsweek.com
Traducerea: Bianca Ioniţă