Se caută un român curajos care să se încumete să traverseze Atlanticul într-o barcă cu vâsle

 Se caută un român curajos care să se încumete să traverseze Atlanticul într-o barcă cu vâsle, alături de ultra-maratonistul Andrei Roşu, medicul Vasile Oşean şi fostul canotor Emil Curteanu. Cei trei mai au nevoie de un membru în prima echipa romanească ce va porni într-o astfel de cursă la sfârşitul anului viitor, iar doritorii se pot înscrie până pe 15 iunie, urmând ca două luni mai târziu, pe 15 august, de Ziua Marinei, să fie anunţaţi trei finalişti, pentru avea şi două rezerve, în cazul vreunei accidentări. După cum transmite reporterul Florentina Varga, traversarea Oceanului Atlantic presupune străbaterea unei distanţe de 3.000 de mile marine – aproximativ 5.200 km – pe o durată de aproximativ 60 de zile. Media de pregătire pentru o astfel de traversare este de doi ani, de aceea, antrenamentele trebuie să înceapă la jumătatea acestui an. Provocările cursei sunt numeroase, spun iniţiatorii ei, care caută un coleg cu o motivaţie foarte puternică. Scopul cursei este unul caritabil – de sprijinire a proiectului Hospice Casa Speranţei. Toate informaţiile sunt pe pagina de Internet atlantic4.ro.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 mai