Suedia este în mod oficial „cel mai bun” stat din lume

 Suedia ocupă locul întâi în clasamentul celor mai bune state când este vorba despre servirea interesului cetăţenilor săi, evitând în acelaşi timp şi impactul dăunător asupra altor state sau a mediului. Suedia a depăşit alte 162 de state în topul „Good Country Index” , un clasament întocmit pe baza a 35 de indicatori distincţi primiţi inclusiv de la ONU şi Banca Mondială. Suedia a primit cel mai mare punctaj în privinţa contribuţiilor pozitive la modul de viaţă incluzând indicii de prosperitate, egalitate, sănătate şi prosperitate şi în acelaşi timp în privinţa culturii. Islanda conduce în clasament în privinţa contribuţiilor aduse la protecţia climei planetare, inclusiv pentru emisiile reduse de dioxid de carbon precum şi pentru producerea mică a materialelor periculoase, în timp ce Marea Britanie nu a înregistrat un scor bun în aceste domenii, ocupând locul 22 în clasament. Marea Britanie a fost desemnată însă cea mai bună în domeniile ştiinţei şi tehnologiei, luând în considerare publicaţiile ştiinţifice, premiile Nobel şi brevetele. Indexul sugerează că Suedia, în raport cu dimensiunea sa economică, face mai mult „bine” decât „rău” spre deosebire de orice alt stat. Ţările mai mici, precum Irlanda, Kenya, Islanda şi Costa Rica au coborât în clasament şi din cauza faptului că evenimentele din întreaga lume au un impact mai mare asupra ţărilor mai mici. (http://www.independent.co.uk/ – 3 iunie)