Pe unde mai umblau românii în secolul XX – Algeria

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

Călătorii de plăcere sau de lucru, în ṭară sau străinătate; oameni, locuri, întâmplări… Iată temele serialului nostru din această vară. Citiṭi-l şi veṭi descoperi frumoase locuri de vacanṭă sau zone în care aṭi fost cândva, despre care vorbesc interviurile adunate în 23 de ani în Arhiva de istorie orală.

Maistrul miner Gheorghe Ivăşcan în Algeria

Fiu şi nepot de mineri de la Roşia Montană, din judeṭul Alba, Gheorghe Ivăşcan a început să lucreze la 13 ani. Tatăl său avea concesionate guri în minele de aur din zonă şi avea nevoie de ajutoare. După naṭionalizarea din 1948 mulṭi – printre care şi Ivăşcanii – au plecat la minele de cărbuni din Valea Jiului. Acolo au învăṭat tehnica de extragere prin perforaj umed şi metodele moderne de exploatare a bogăṭiilor subterane. Gheorghe Ivăşcan s-a întors apoi la minele de aur şi a devenit unul dintre cei mai buni specialişti, astfel încât, în anii ’70, a fost trimis în Algeria.

Mina de aur romana,  Rosia Montana  /AFP PHOTO DANIEL MIHAILESCU /
Mina de aur romana, Rosia Montana
/AFP PHOTO DANIEL MIHAILESCU /

„Am primit ordinul ministrului pe data de 2 septembrie [1974] ca să plec în Bucureşti şi de acolo am plecat în Algeria, în necunoscut. […] Au venit ministrul plenipotenţiar, ambasadorul României, ministrul Cultelor a venit şi Bujor Almăşan. El mă cunoştea din Valea Jiului, c-am fost şi la revelion cu el, am fost în Valea Jiului, la Gheorghe Apostol, am stat împreună acolo… A venit cu un avion din ăsta aşa, mic, de la firma americană şi am venit pe aeroport, eram 13 inşi şi când a venit, […] l-au primit şi din partea algeriană şi şi din partea română. […] Pe urmă, când ne-am dus în obiectiv, ne-am dus cu Land Rover-urile de acolo, să vie să vadă locurile de muncă, aveam două puţuri, două puţuri centrale pe care le coordonam eu. Vă spun, pe onoarea mea de om, am făcut nişte lucrări excepţionale, nici topografii… unul Popescu, el a venit cu aparatul de măsurat şi cu busolă şi cu tot felul de aparate să mă controleze, zice: „În viaţa mea n-am întâlnit lucrări de-astea, de când sunt topograf, de 20 de ani!„ […]

Casbah d'Alger 1974 / AFP PHOTO JEAN-PIERRE PREVEL /
Casbah d’Alger 1974 / AFP PHOTO JEAN-PIERRE PREVEL /

Când a venit Bujor acolo, către puţuri acolo, am luat poziţia de drepţi şi am raportat: „Tovarăşe ministru, mă numesc Ivăşcan Gheorghe, maistru, cutare, specialist, atâţia români am în efectiv, atâtea lucrări…„, am dat raportul. Şi au rămas trăsniţi africanii că ce bombăn eu acolo! Le-au spus pe franţuzeşte ăştia că aşa e raportul în România… şi m-o luat Almăşan Bujor pe după cap şi m-o condus până la… o rămas trăsnit şeful de misiune când o văzut asta! Dar n-o intrat înăuntru, mai de sus s-o uitat… „Bravo, Ivăşcane, aşa-mi place!„ „No, tovarăşe ministru, am o problemă şi eu„. „Ce problemă ai, Ivăşcane?„ „Conform regulamentului şi ordinului dumneavoastră„, zic, „după 6 luni de zile, conform contractului, trebuie să-mi vie familia aicea. Şi eu am 9 luni şi nu mi-a venit familia„. Şi era director general unul, Raţiu… „Auzi, Raţiule„, zice, „se întâmplă treburi din astea?!„ […] În două săptămâni o fost familia la mine! În două săptămâni… soţia cu fiica. […] No, bun, am fost foarte mulţumit.

Casbah d'Alger 1974. / AFP PHOTO / JEAN-PIERRE PREVEL/
Casbah d’Alger 1974. / AFP PHOTO / JEAN-PIERRE PREVEL/

Mă întreabă şeful de misiune, zice: „Scoatem aurul ăsta de-aicea, aşa, cutare-cutare…„ Zic: „Nu-mi place să vorbesc înainte„, zic eu, „până la faţa locului, nu pot să vorbesc. Când ajung la locul de muncă, atuncea… „ Şi cu asta basta!.. Aveţi cuvântul meu de onoare şi de om, că puteam să stau încă trei ani de zile şi n-am mai vrut să mai stau din cauza căldurilor, c-am zis că poate mă lăcomesc la bani şi pe urmă mă afectează la sănătate! Şi soarele ăla era prea puternic şi căldurile alea, am prins şi 60 de grade! 55-60 de grade am prins, în luna lui mai, vă închipuiţi dumneavoastră! Iarna, în ianuarie, erau 25-30 [grade] plus şi seara erau 0 grade sau 5 grade, oscilaţia de temperatură, vă închipuiţi asta! Îţi supunea organismul la tot felul de treburi… Aveam aer condiţionat, da’ ce se întâmplă?! În 10 minute, în cameră, mică ca asta era, era în 5-10 minute era rece de îngheţai!… Şi-apăi stăteam aşa numai în frig şi apăi ne întorceam de pe-o parte pe alta, ca şerpii, aşa ne întorceam, nu se usca salteaua de burette, rămânea tot udă. Beam câte cinci-şase-şapte kilograme de apă pe zi, consumam. Vă închipuiţi dumneavoastră…

No, şi-atuncea am ajuns la Ambasada Română, am ajuns ca să viu în ţară.”

[Interviu de Silvia Iliescu, 2001]