Euro 2016 : dispozitivul francez de securitate consolidat de 44 de polițiști români

ambasada frantei 

Un aranjament administrativ cu privire la consolidarea cooperării polițienești operaționale și la primirea polițiștilor români trimiși în misiune în Franța a fost semnat de domnul Bernard Cazeneuve, ministrul francez de interne și de domnul Petre Tobă, ministrul român al afacerilor interne, înainte de Campionatul European de fotbal care va avea loc în Franța.

Pentru Campionatul European de fotbal găzduit din 10 iunie până în 10 iulie 2016, Franța va putea conta pe sprijinul asigurat de 14 polițiști români detașați pentru un an în serviciile de poliție și jandarmerie și 20 de polițiști trimiși în misiune pe perioada estivală .

În același timp, pe durata competiției, 6 polițiști români specializați în supravegherea suporterilor vor fi trimiși în orașele care vor găzdui competițiile și alți 2 se vor alătura serviciului Punctul Național de Informare despre Fotbalul Francez (PNIF) , responsabil de asigurarea legăturii cu ansamblul autorităților străine în cadrul schimburilor de informații operaționale în legătură cu violențele din zona sportivă. De asemenea, 2 jandarmi români vor participa la Senlis la înființarea unei brigăzi de jandarmerie europeană. Așadar, 44 de polițiști români vor consolida dispozitivul de securitate al Euro 2016.

Din 2010, Ministerele de Interne francez și român au pus în practică o cooperare consolidată care permite detașarea polițiștilor români în cadrul unităților de poliție și jandarmerie naționale franceze cu scopul de a lupta eficient împotriva criminalității de origine română de pe teritoriul francez.

Continuitatea acestor detașări a fost consolidată, cu puțin înainte de Campionatul European de fotbal care va avea loc în Franța, prin semnarea acestui aranjament administrativ.

Acest document ilustrează dorința fermă a celor două Ministere de a lupta mai eficient împotriva criminalității organizate și de a consolida securitatea în zonele aglomerate pe perioada anumitor evenimente, așa cum sunt și sectoarele dedicate suporterilor Euro 2016 .