Finanţare aprobată de comisarul Corina Creţu pentru reabilitarea unor porţiuni din drumurile naţionale 1C şi 19

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a aprobat o finanţare de 31 de milioane de euro pentru reabilitarea unor porţiuni din drumurile naţionale 1C şi 19. Lucrările sunt aproape finalizate, iar costurile au fost suportate iniţial de Guvernul de la Bucureşti. Proiectul a urmărit refacerea a aproape 77 km între localităţile Baia Mare şi Halmeu, respectiv între Satu Mare şi localitatea Livada. Comisarul Corina Creţu a spus că prin reabilitarea acestor secţiuni de drum, se creează premisele pentru un transport mai sigur şi mai rapid între judeţele limitrofe din nord-vestul ţării, cu efect direct asupra creşterii economice din zonă. Infrastructura de transport rutier este un domeniu-cheie pentru dezvoltarea României, iar Comisia Europeană susţine prin fonduri nerambursabile acest sector.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iunie