„Marşul pentru Familie”, ediţia 2016

Susţinem Familia!

Asociaţia „Familia Tradiţională”, membră a „Coaliţiei pentru Familie”, organizează la Iaţi, duminică, 12 iunie 2016, între orele 16:00 și 19:00, a treia ediţie a evenimentului anual „Marşul pentru Familie”.

Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin tema marșului din acest an, „Susținem Familia!”, este că familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat și o femeie reprezintă calea firească pentru dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a societății.

De asemenea, ediția de anul acesta a Marșului pentru Familie este dedicată inițiativei cetățenești, susținută de Coaliția pentru Familie și de alte organizații ale societății civile, prin care se urmărește modificarea articolului 48 din Constituția României, prin înlocuirea termenului de „soți” cu expresia „bărbat și femeie” și totodată se reafirmă întâietatea autorității parentale în ce privește creșterea și educarea copiilor.

Dorim să atragem atenția asupra faptului că problemele care se pot ivi în viața de zi cu zi în sânul familiilor (din cauza relațiilor defectuoase mamă – tată sau părinți – copii) nu își găsesc rezolvarea prin oficializarea și impunerea în mentalul colectiv a unor „modele” noi, nesigure și nefirești de familie, ci prin implicarea responsabilă a tuturor factorilor societali în menținerea și îmbunătățirea modelului de familie transmis din generație în generație.

Marșul pentru Familie este un eveniment care promovează familia firească și frumusețile care se nasc în mod natural din iubirea, înțelegerea  și comuniunea mamei și a tatălui, preocupați de creșterea sănătoasă a copiilor.

Începând cu orele 16.00, participanții la marș vor fi așteptați de către organizatori, ca de obicei, în Parcul Copou, apoi, la orele 17.00, se va pleca pe traseul: Parcul Copou – Universitatea „Al.I.Cuza” – Fundație – Piața Unirii – b-dul Ștefan cel Mare și Sfânt. La finalul Marșului vor avea loc o serie de discursuri care vor evidenția importanța familiei în context contemporan, precum și momente artistice dedicate.

Evenimentul face parte din seria de evenimente „Săptămâna pentru Familie 2016. Familia Tradițională – un dar pentru umanitate”, proiect organizat de Asociația Familia Tradițională Iași, în parteneriat cu Pro Vita Iași.

Mai multe detalii despre evenimentele organizate puteți găsi pe www.familiatraditionala.ro.

 Responsabil „Marșul pentru Familie” Iași:

Dr. Eugen Gazzi

Tel: 0745 327 331

E-mail: asociatiafamiliatraditionala@gmail.com

www.familiatraditionala.ro

www.facebook.com/AsociațiaFamiliaTraditionala