Ministerul de Externe condamnă cu fermitate atentatul terorist care a avut loc la Tel Aviv

Ministerul de Externe de la Bucureşti condamnă cu fermitate atentatul terorist care a avut loc, aseară, la Tel Aviv, în care şi-au pierdut viaţa patru cetăţeni israelieni şi alţi nouă au fost răniţi. Ministerul consideră că astfel de acte deplorabile de violenţă nu au nicio justificare şi trebuie combătute cu orice preţ. Diplomaţia română îşi exprimă regretul profund pentru pierderile de vieţi omeneşti şi transmite întreaga sa compasiune familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în acest tragic atentat.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 iunie)