Mircia Muntean, primarul ales al municipiului Deva, condamnat de Instanţa Supremă la o pedeapsă de şase ani de închisoare

Primarul ales al municipiului Deva, Mircia Muntean, condamnat în prima instanţă la o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare, a anunţat ieri că va contesta această decizie la completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Muntean a fost găsit vinovat pentru că a condus maşina sub influenţa alcoolului, deşi a susţinut că este nevinovat şi că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană. Judecătorii i-au dat doi ani de închisoare cu executare în acest dosar, dar, pentru că Mircia Muntean mai avea o pedeapsă de patru ani cu suspendare, cele două pedepse au fost contopite. În plus, judecătorii Instanţei Supreme au dispus şi ca, după rămânerea definitivă a pedepsei, Muntean să nu mai aibă dreptul de a fi ales în funcţii publice sau autorităţi publice timp de doi ani. De asemenea, el nu va mai putea ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe aceeaşi perioadă de timp.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iunie)