Valeriu Zgonea nu mai este preşedintele Camerei Deputaţilor

Valeriu Zgonea nu mai este, începând de astăzi, preşedintele Camerei Deputaţilor. Plenul a luat act de vacantarea postului, după ce PSD i-a retras acestuia sprijinul politic.
Deşi social-democraţii nu au stabilit, încă, ce nouă propunere vor face, fostul premier Victor Ponta şi-a anunţat, deja, intenţia de a candida pentru şefia Camerei.
Victor Ponta: „Intenţionez şi mâine la CEx şi miercuri la grup să-mi depun candidatura, am discutat cu foarte mulţi colegi care mi-au zis că e bine pentru PSD şi pentru parlament acest lucru. Vedem mâine la vot. Eu sper totuşi să mă susţină în primul rând Liviu şi după aceea toţi ceilalţi colegi”.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a precizat că formaţiunea sa îşi va anunţa mâine candidatul la preşedinţia Camerei Deputaţilor, precizează redactorul nostru, Angela Matei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 iunie)