THE GUARDIAN: Cum a transformat natura un plan comunist eşuat într-un parc urban unic al Bucureştilor

 

/ AFP PHOTO / DANIEL MIHAILESCU
/ AFP PHOTO / DANIEL MIHAILESCU

Mlaştina sălbatică Văcăreşti este un simbol al puterii de adaptare a naturii.

Fără intervenţia omului, fauna a recucerit acest lac abandonat şi l-a transformat într-o oază verde, în mijlocul unuia dintre cele mai dens populate oraşe europene.

THE GUARDIAN (Marea Britanie), 14 iunie 2016 – Rareori poţi găsi acolo mai mult de o mână de oameni când vizitezi Văcăreşti, mlaştina sălbatică a Bucureştilor, situată la o plimbare de numai 30 de minute de centrul oraşului. Aproape nimeni nu îndrăzneşte să păşească în parcul propriu-zis; peretele care-l delimitează, un mal betonat înalt de cinci metri care izolează acest spaţiu verde unic de oraşul înconjurător – rămâne locul favorit, şi cel mai sigur.

Dintr-un element de infrastructură nefinalizat al sistemului hidrologic urban, abandonat în 1989, Văcăreşti a fost recucerit de natură şi de faună fără vreo intervenţie umană, pentru a deveni unul dintre cele mai diversificate ecosisteme ale României. Luna trecută, după o campanie de patru ani condusă de un grup mic dar hotărât de activişti ecologişti, guvernul i-a acordat în sfârşit statut de zonă protejată, făcând în mod oficial din Văcăreştii întinşi pe 183 de hectare unul dintre cele mai mari parcuri naturale urbane din Europa.

Diversitatea peisajelor este fascinantă. Limita nordică este o câmpie cu ierburi sălbatice, nuci, plopi şi ulmi, dar dacă te vei aventura mai adânc în parc, către cele trei lacuri legate între ele aflate în mijlocul său, vegetaţia devine mai densă şi mai caracteristică zonelor de mlaştină: diverse varietăţi de salcie, sorg şi nuferi.

Pe drum veţi întâlni unele dintre cele vreo 100 de specii de păsări care au fost identificate la Văcăreşti – de la raţe sălbatice la stârci. Cu ceva noroc, aţi putea da şi peste o broască ţestoasă sau un buhai de baltă cu burtă roşie – două specii protejate care o duc foarte bine în acest mediu neatins.

Văcăreşti era iniţial un cartier al Bucureştilor, construit sub comunism pe o fostă mlaştină asanată pentru a face loc câtorva măreţe proiecte arhitectonice, inclusiv noi sedii pentru Ministerul Justiţiei şi Curtea Supremă, precum şi un lac artificial, Lacul Văcăreşti – parte a unui ambiţios plan de infrastructură hidrologică prin care Bucureştii ar fi trebuit să fie legaţi de Dunăre.

Nici unul dintre aceste proiecte nu mai ajuns să fie finalizat. În 1989 revoluţia română l-a îndepărtat de la putere pe preşedintele Nicolae Ceauşescu. El a fost executat, iar marile sale planuri abandonate. Chiar dacă lacul era într-un stadiu avansat de construcţie, un defect ingineresc major îl făcea aproape inutil. Şi aşa a rămas Văcăreşti: un lac gol, ascuns în spatele malurilor betonate înalte, în mijlocul unuia dintre cele mai dens populate oraşe europene.

Într-o zi cu furtună, 27 de ani mai târziu, Dan Bărbulescu şi Cristian Lascu explică geneza luptei lor pentru a transforma Văcăreştii într-un „parc natural protejat”, după cum este el definit de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii. Totul a început în 2012, atunci când Lascu – redactor şef la National Geographic Romania timp de 20 de ani – a publicat un articol intitulat „Delta dintre blocuri”.

Fotograful pasionat de natură Helmut Ignat îşi petrecuse un an fotografiind fauna din Văcăreşti; imaginile sale demonstrau că în cele două decenii în care proiectul de infrastructură rămăsese abandonat, natura se dezvoltase pe fundul lacului într-un mod uimitor, creând un autentic ecosistem, a cărui diversitate a constituit un şoc pentru mulţi ani.

Există în Bucureşti alte câteva locuri cu o istorie similară: mari proiecte ordonate de liderul comunist Ceauşescu şi rămase neterminate după revoluţia din 1989, împotmolite într-o birocraţie copleşitoare, în aprige bătălii juridice şi în lipsa de interes a investitorilor. Însă, dacă majoritatea acestora sunt acum doar nişte ruine ori terenuri virane, Văcăreşti s-a regenerat de unul singur, într-unul dintre cele mai uimitoare moduri.

În 2013 Academia Română (cea mai înaltă autoritate ştiinţifică don ţară) a efectuat un studiu al faunei şi florei din Văcăreşti, confirmând complexitatea ecosistemului: sute de specii de plante şi flori, 96 de specii de păsări, câteva specii de mamifere, inclusiv nevăstuici şi vidre – specie europeană protejată – dar şi reptile, între care şerpi şi ţestoase.

„Nu avem nici o idee despre cum au ajuns vidrele în Văcăreşti”, a declarat Bărbulescu, director executiv al Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti, care a condus lupta pentru transformarea parcului în zonă protejată. „Însă arată cu siguranţă cât de limpede şi de bună calitate este apa.”

În timp ce urcăm malul de beton care separă parcul de zona construită înconjurătoare, Lascu îmi spune: „Văcăreşti este combinaţia perfectă de noroc şi adaptabilitate a naturii. Terasamentul din jurul lacului a protejat zona de interferenţa oraşului. Iar stratul de lut de pe fundul lacului face ca acesta să fie conectat cu unul dintre principalele cinci acvifere ale Bucureştilor, asigurând apă proaspătă, pe care de fapt poţi să o şi bei.”

Ne oprim în vârful terasamentului, pe care se află un soi de alee cu parapet. Se văd câţiva alergători şi oameni care se plimbă, văzându-şi fiecare de treaba lor. O pantă golaşă de beton coboară până la fundul lacului. Să te afli faţă în faţă cu această vastă şi luxuriantă depresiune este un pic înspăimântător. Pare sălbatică şi este de un verde aprins, contrastând izbitor cu oraşul din jur, care este gri şi cu aspect mineral.

Imaginaţi-vă că priviţi în jos la o zonă mai mare decât Regent’s Park din Londra, însă una sălbatică. În timp ce ne deplasăm pe fundul bazinului, atmosfera este stranie, dar totodată şi liniştitoare: terasamentul şi vegetaţia deasă creează o izolaţie care împiedică zgomotul oraşului să ajungă la noi.

Familiile de romi care s-au stabilit aici chiar au devenit „parte a ecosistemului lacului”, afirmă Lascu. Pare că relaţia dintre cei care trăiesc în locuinţe neautorizate şi activiştii ecologişti nu a fost întotdeauna una ideală, dar acum Bărbulescu afirmă că Gică, şeful uneia dintre familiile de romi, a avut un rol esenţial în a ajuta asociaţia să combată probleme precum braconajul, tăieri ilegale de copaci şi pescarii.

Protejarea zonei de abuzuri – oameni care fac grătar şi lasă resturi şi gunoaie, precum şi hoţi şi braconieri – este una dintre principalele provocări pentru asociaţie. La limita vestică a parcului, în ciuda numeroaselor campanii de curăţare, există o mulţime de gunoaie, inclusiv un frigider, cauciucuri de maşină, haine, pungi de plastic şi sute de plăci sparte de faianţă. „Fiind zonă protejată, sperăm să-l putem angaja pe Gică în calitate de prim pădurar al Văcăreştilor”, spune Bărbulescu. Deşi, în momentul în care ne pregăteam să ne urcăm într-o barcă pentru o plimbare pe iaz, Lascu îi aruncă o privire plină de reproş viitorului pădurar când acesta îşi aruncă nepăsător chiştocul de ţigară în apă.

În ciuda succesului campaniei – o strategie pentru reţelele sociale care documentează zilnic diversitatea faunei a contribuit la cele 60.000 de „likes” primite pe Facebook – încă mai sunt multe de făcut. Una dintre sarcinile viitoare privind tânărul parc este ca acesta să fie pregătit pentru a primi publicul, fără a se aduce pagube ecosistemului şi a se pierde acele lucruri care fac locul atât de extraordinar.

„Principala provocare este să se creeze o organizaţie care să administreze parcul”, a declarat Bărbulescu. Ei speră ca a lor să fie acea organizaţie, însă trebuie să demonstreze mai întâi că au capacitatea financiară să o facă – nu există în România vreo finanţare care să se acorde automat pentru parcurile nou înfiinţate. „Încă mai avem nevoie de sprijin local şi internaţional. Mi-ar plăcea să-l am pe Sir David Attenborough [jurnalist şi naturalist britanic – n.trad.] venind să viziteze Văcăreşti. Cred că-i voi trimite o scrisoare.”

Articol de Justinien Tribillon

Traducere: Andrei Suba/asuba/czaharia