Micuţa balerină

La doar 11 ani, Ina Elena Postelnicu practică atât karate, cât şi baletul la cel mai înalt nivel. Balerina-karatistă a reuşit să strângă mai multe medalii de aur decât vârsta sa.

În apropiere de stadionul Lia Manoliu din Bucureşti, Claudia şi Nicolae Postelnicu şi-au transformat casa într-un orăşel de activităţi pentru fetele lor, Ina Elena şi Ana Maria. Elena, mezina familiei este în clasa a V-a. Te cucereşte imediat prin zâmbetul ei blajin.

În spatele chipului de păpuşă, Ina Elena Postelnicu ascunde un suflet de fier. Multipla campioană îmbină perfect baletul şi karate-ul tradiţional. Două activităţi cu care a reuşit să cucerească pe rând România, Europa şi întreaga lume. Pasiunea pentru sport i-a adus peste 70 de medalii, majoritatea de aur.

 AFP PHOPTO / OLGA MALTSEVA /
AFP PHOPTO / OLGA MALTSEVA /

„Este foarte greu… mi-a fost foarte greu la început, doar că m-am obişnuit cu timpul. Îmi doresc foarte mult să fac. Am dorinţa să câştig de fiecare dată şi mă stimulez pur şi simplu. Zilele mele sunt destul de încărcate, în fiecare zi am antrenament, ori la karate, ori la balet. Fac karate în fiecare zi, mă antrenez la sala sau acasă cu tatăl meu.” spune, senină, Ina Elena Postelnicu.

Niciun sacrificiu nu e prea mare când vine vorba de copiii tăi. Parinţii Inei au improvizat un spaţiu pentru ca fetele sa-şi continuie antrenamentele acasă.

Nicolae Postelnicu ne-a povestit că a transformat o cameră într-un mic dojo, în care au pus şi lucruri necesare practicării baletului.

Surori acasă, dar adversare în sală. Karate este numitorul comun al fetelor Postelnicu. Acestea se luptă împreună pentru a obţine rezultatele dorite.

Ana Maria Postelnicu recunoaşte:

„Suntem amândouă competititve şi ne place să câştigăm cât mai mult, cât de mult putem. Tragem de noi la maxim să obţinem cele mai bune rezultate.”

Autor: Ermina Burciu, masterand FJSC