Crosul veteranilor de război VeteRUN

Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, organizează duminică, 26 mai, de la ora 11.00, prima ediţie a Crosului veteranilor de război „VeteRUN – Cupa Steaua”.

Competiția este o mişcare populară prin care cetățenii, alături de militari ai Armatei României, își vor arăta respectul şi preţuirea pentru veteranii de război, răniţii, invalizii şi urmaşii celor decedaţi ca urmare a participării la cel de-Al Doilea Război Mondial. Parteneri în organizarea evenimentului sunt Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” şi Berăria H.

Traseul crosului va fi următorul: Piaţa Presei Libere, Şoseaua Kiseleff, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Bd. Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, Bd. Mareşal Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff, Piața Presei Libere.

La întrecerea sportivă vor lua parte copii legitimați la Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua”, militari care au participat la misiuni în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest, copii, tineri şi adulți care doresc să-i onoreze pe veteranii de război.

Detalii privind regulamentul, modalitatea de înscriere, traseul, premiile acordate, precum şi programul complet al evenimentului pot fi obţinute accesând site-ul veterun.armataromaniei.ro. Doritorii se pot înscrie la cros și în dimineața zilei de 26 mai, între orele 8.00 și 10.00, în zona de start, la intrarea în Parcul Herăstrău dinspre Pavilionul H. Tot aici va fi organizată și o expoziție de tehnică militară.

         Persoană de contact pentru detalii suplimentare: colonel Daniel Anghel, tel. 0729.990.296.