Votul Marii Britanii pentru ieşirea din UE ar putea încetini procesul de extindere, în opinia ministrului croat de externe

 Votul Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană ar putea încetini procesul de extindere a blocului comunitar, proces pe care statele din Balcani îl văd ca o cale către prosperitate, a declarat ministrul de externe al Croaţiei, cel mai nou stat membri au UE. Ţările balcanice Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Serbia, care au trecut prin război şi probleme economice, în anii 1990, se află toate în diferite stadii ale negocierilor de aderare la UE. Dar ministrul de externe croat, Miro Kovac, este de părere că Brexit-ul ar putea încetini ritmul în care statele candidate aderă la UE. „Şi noi vrem stabilitate în sud-estul Europei şi vom lucra astfel încât Brexit-ul să nu aibă un efect prea mare asupra procesului de extindere”, a declarat Kovac pentru televiziunea regională N1, adăugând: „Trebuie să fim realişti. Mă tem că va exista un efect asupra acestui proces şi că îl va încetini puţin”. Croaţia a fost a doua republică fost lavă care a aderat la UE, în 2013, după Slovenia, în 2004.

REUTERS – 24 iunie