Al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Austria va fi reluat, a decis Curtea Constituţională

Al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Austria trebuie să fie organizat din nou, a hotărât, vineri, Curtea Constituţională, oferindu-i încă o şansă candidatului înfrânt să devină primul preşedinte de extremă-dreapta într-o ţară din Uniunea Europeană. Candidatul Partidului Libertăţii, Norbert Hofer, a pierdut alegerile în faţă fostului lider al verzilor, Alexander Van der Bellen, la o diferenţă mai mică de un punct procentual. Curtea Constituţională a susţinut contestaţia depusă de liderul partidului Libertăţii, Heinz-Christian Strache, invalidând astfel, rezultatul alegerilor din 22 mai. În timpul celor două săptămâni de audieri, avocaţii partidului Libertăţii au argumentat că voturile prin corespondenţă au fost gestionate ilegal, în 94 din cele 117 districte. Totodată, partidul a susţinut că deţine dovezi potrivit cărora unele persoane sub 16 ani şi cetăţeni străini au putut să voteze.

REUTERS

http://www.bbc.com/ – 1 iulie