Slovacia a preluat astăzi de la Olanda preşedinţia prin rotaţie a UE

Comisarii europeni conduşi de Jean-Claude Juncker au discutat la Bratislava cu guvernul Slovaciei care a preluat astăzi de la Olanda preşedinţia prin rotaţie a UE. Discuţiile s-au concentrat pe situaţia fără precedent în care una dintre ţări ar urma să părăsească blocul comunitar. Agenda preşedinţiei slovace a Uniunii ar urma astfel să fie dominată de negocierile generate de Brexit. Relatează corespondenta RRA la Bratislava, Anca Dragu.

Reporter: În a doua zi petrecută cu oficialii slovaci, preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker ar fi dorit să vorbească mai mult despre stimularea creşterii economice şi investiţii, însă a sfârşit răspunzând întrebărilor despre ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Jean Claude Juncker: Vreau să spun foarte clar încă o dată că nu vor fi niciun fel de negocieri înainte de a primi notificarea oficială din partea autorităţilor britanice. Îi invităm să o facă repede pentru că nu vrem să pierdem timpul într-o stare de incertitudine.

Reporter: A spus Juncker, în timp ce premierul slovac Robert Fico l-a secondat, repetând că Slovacia vrea să fie un moderator la cârma UE în următoarele şase luni, deşi guvernul său are opinii diferite faţă de Comisia Europeană în unele domenii, ca de exemplu, migraţia.

Robert Fico: Noi vrem să creăm un spaţiu de discuţie pentru că nu dorim ca divergenţele dintre state pe această temă să se adâncească.

Reporter: Fico doreşte ca statele est-europene să aibă o voce mai puternică în UE. Aceasta este şi ideea din spatele planului de a organiza la Bratislava în septembrie un summit informal pe tema negocierii condiţiilor divorţului dintre Marea Britanie şi UE. Slovacia şi vecinele sale Polonia, Ungaria şi Cehia încearcă să slăbească poziţia dominantă pe care Franţa, Germania şi Italia vor să o aibă în acest proces.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 iulie