Calendarul evenimentelor, 5 iulie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Guvernul României, prin Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, sub Înaltul patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis, și cu sprijinul Academiei Române și al Băncii Naționale a României, organizează evenimentul de lansare în dezbatere publică a documentului strategic „România competitivă: un proiect pentru o creștere economică sustenabilă” – ora 11:00, la Palatul Parlamentului, Sala „Nicolae Iorga”. Vor lua cuvântul: preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei Române, Costin Borc, viceprim-ministru, ministrul economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri
* Participarea preşedintelui Klaus Iohannis la Forumul Administraţiei Publice Locale – ora 14:30, la Palatul Parlamentului

– Camera Deputaţilor
* Şedinţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi – la sala Mihai Viteazul
* Programul preşedintelui Comisiei pentru industrii şi servicii, deputatul Iulian Iancu:
• ora 13:00 – întâlnire cu reprezentanţii companiei Honeywell – la Comisia pentru industrii şi servicii, etaj 2, corp B4
• ora 14:00 – întâlnire cu reprezentanţii companiilor din domeniul producerii energiei din surse regenerabile de energie privind dezbateri referitoare la Legea pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei produsă din sursele regenerabile biomasă, biogaz şi energie geotermală – la Comisia pentru industrii şi servicii, etaj 2, corp B4

– Guvern
* Programul premierului Dacian Cioloş:
• ora 13:30 – participă la încheierea Forumului Administrației Publice Locale – la Palatul Parlamentului

– Uniunea Europeană
* Workshop European Mobility, ediţia a 14-a – ora 10:00, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, Str. Vasile Lascăr nr. 31

– Minorităţi
* Constanţa: Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează, în prima zi de Ramazan Bayram, acţiunea „Dar de Bayram”, în cadrul căreia vor fi puse în vânzare produse culinare tradiţionale tătăreşti, specifice Ramazan Bayramului, iar banii strânşi vor fi folosiţi pentru acordarea de burse pentru anul şcolar 2016 – 2017, copiilor din cadrul comunităţii care au obţinut rezultate deosebite la învăţătură – ora 15:00, la Maritimo Shopping Center

– Economic
* Romfilatelia lansează emisiunea de mărci poştale „Sfânta Mănăstire Putna, 550 de ani”
* Conferinţa „Sustainable Buildings – A step into the future” – ora 9:30, la Hotel Radisson Blu
* Constanţa: Conferinţă de presă pe tema evoluţiei pieţei berii din România în 2015 şi impactului pe care l-a avut sectorul berii asupra economiei naţionale – ora 11:00

– Social
* Asociația pentru Tehnologie și Internet organizează o dezbatere despre neutralitatea Internetului – ora 13:00, la We Love Digital Unirea, Str. Radu Vodă nr. 17

– Învăţământ, Cercetare
* Proba scrisă la Limba şi literatura maternă – proba E)b), în cadrul sesiunii iunie – iulie a examenului de Bacalaureat
* Afişarea rezultatelor finale, după contestaţii, la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii de gimnaziu în perioada 27 – 29 iunie
* Conferinţa eduINVEST 2016 – „Şansa României digitale între cererea pieţei IT&C şi oferta educaţională” – ora 10:00, la Hotel Radisson Blue

– Cultură
* „Jurnalul lui Vasile Cancicov”, cea mai preţioasă şi consistentă mărturie din Bucureştiul sub ocupaţie, scris de Vasile Th. Cancicov, va fi lansat în prezenţa istoricilor Georgeta Filitti, Daniel Cain, Sergiu Iosipescu şi Alina Pavelescu – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu
* Vernisajul expoziţiei „Imposibila uitare”, organizată de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului în cadrul expoziţiei permanente „Palatul Primăverii – fosta reşedinţă a familiei Ceauşescu” – ora 11:00, în Bd. Primăverii nr. 50
* Colocviul „Contribuţii evreieşti în perioada constituirii României moderne”, organizat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” – ora 12:00, în sala „Victor Ion Popa”
• de la ora 17:30 are loc vernisajul expoziţiei „Artişti evrei în dialog multinaţional” – în sălile „H.H. Stahl” şi Foaier
* Piteşti: În cadrul „Serilor Lipatti” are loc conferinţa cu tema „Farmecul ascuns al muzicii clasice”, susținută de prof. univ. dr. Saviana Diamandi – ora 17:00, la sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu”
* Karlovy Vary, Cehia: Premiera internațională a lungmetrajului de debut al tinerei regizoare Catrinel Dănăiață, „Dublu” va avea loc în cadrul celei de-a 51-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary (1-9 iul.) – ora locală 16:00, la Karlovy Vary Municipal Theatre. Evenimentul va avea loc în prezența actorilor Maria Dinulescu și Dorian Boguță, a regizoarei Catrinel Dănăiață, directorului de imagine Pătru Păunescu, producătorului Gabi Antal dar și a membrilor din echipa de producție a filmului
* Viena: Formaţia Raze de Soare concertează în cadrul vernisajului expoziţiei „Ajnhajt Club“ din spaţiul frei_raum Q21 al MuseumsQuartier din Viena – ora 19:00. Expoziţia tematizează diferite aspecte ale subiectului „muncitori temporari în Austria“ şi este expusă până în data de 4 septembrie, reunind instalaţii, lucrări foto şi video, sculpturi. Curatorul expoziţiei este Bogomir Doringer. „AJNHAJT CLUB“ este organizat de M useumsQuartier în cooperare cu Fondul de Integrare din Austria / Österreichischer Integrationsfond (ÖIF) şi Ministerul Federal pentru Europa, Integrare şi Relaţii Externe al Republicii Austria, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena pentru concertul formaţiei Raze de Soare (Ion Dumitrescu și Cosima Opârtan)

– Sport
* Conferinţa de presă a Retromobil Fest care se va desfăşura, între 8 şi 10 iulie, pe Aerodromul „Titi Aur” – ora 10:00, Terasa Restaurantului Casa cu Tei, Str. Caimatei nr. 8

– Diverse
* Conferința de presă a Retromobil Fest – ora 10:00, la Terasa Restaurantului Casa cu Tei, Str. Caimatei nr. 8

– S-a întâmplat într-o zi de 5 iulie
* Acum 1688 de ani (328) a avut loc inaugurarea podului construit peste Dunăre, probabil de arhitectul roman Theophilus Patricius, între Sucidava (azi Celei) şi Oescus (azi Ghighen, Bulgaria), care reflectă importanţa dobândită de ţinuturile nord-dunărene pentru Imperiul Roman. A rămas în uz pentru mai bine de 40 de ani. Având o lungime totală de 2437 m, din care 1137 peste albia Dunării, podul era considerat cel mai lung pod antic peste un curs de apă şi unul din cele mai lungi din toate timpurile
* Cu 532 de ani în urmă (1484), între 5 şi 14 iulie, în timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova (iunie – august 1484), turcii cucereau cetatea Chilia Nouă (ridicată de Ştefan cel Mare, în 1479, pe malul stâng al braţului Chilia al Dunării). După opt zile (la 14 iulie) cetatea a fost cucerită de invadatori şi a devenit raia turcească. Între 22.VII – 7/8.VIII.1484 turcii au cucerit şi Cetatea Albă. Prin cucerirea celor două cetăţi, precum şi a teritoriului înconjurător, turcii s-au instalat timp de peste patru secole pe teritoriul Moldovei
* Se împlinesc 25 de ani (1991), de când, între 5 şi 7 iulie, a avut loc, la Bucureşti, Congresul Alianţei Civice, în cadrul căruia s-a decis crearea unui nou partid politic – Partidul Alianţei Civice/PAC (preşedinte, Nicolae Manolescu). Alianţa Civică nu s-a asociat noului partid şi a desemnat-o în fruntea sa pe Ana Blandiana. PAC şi-a încetat activitatea la 28.III.1998, când a fuzionat, prin absorbţie, cu Partidul Naţional Liberal
* Se împlinesc 10 ani (2006) de când a fost organizată, pentru prima dată în România, Conferinţa internaţională „Ziua Agenţiilor de Presă”. Agenţia de ştiri a Radioului naţional – RADOR, în parteneriat cu revista „Săptamâna Financiară”, a realizat prima ediţie a manifestării, la Hotel Marriott, având ca temă „Agenţiile de presă în faţa unei decizii capitale: tabloidizare sau specializare?”; ultima ediţie a avut loc în luna iunie 2011

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Atanasie Atonitul (Calendarul Creştin-Ortodox 2016; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016)

– Eid al-Fitr, sărbătoarea care încheie Ramadanul, luna postului musulman (început în seara zilei de 6 iunie); timp de trei zile, în perioada 5 – 7 iulie, se sărbătoreşte Ramazan Bayramul. NOTĂ: În America de Nord se sărbătoreşte începând cu o zi mai târziu

– 1880: S-a născut actorul Constantin Tănase, personalitate importantă a teatrului de revistă interbelic; în 1919 a înfiinţat Teatrul „Cărăbuş”, unde a obţinut succese răsunătoare; autor de cuplete, comic de mare originalitate şi popularitate; unul dintre primii actori români de film („Visul lui Tănase”, 1932) (m. 1945)

– 1896: S-a născut regizorul şi scenaristul Jean Mihail, pionier al artei cinematografice româneşti, atât în domeniul filmului de ficţiune cât şi al celui documentar; la prima ediţie a Festivalului internaţional de Film de la Cannes (20 sep. – 5 oct. 1946), Jean Mihail a obţinut un premiu la secţiunea documentare de scurt metraj, cu filmul “Rapsodia rustică” (m. 1963) – 120 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 6 iulie 1896

– 1930: S-a născut Ada Brumaru, muzicolog şi critic muzical; a realizat, începând din 1950, emisiuni muzicale la Radiodifuziunea şi, apoi, şi la Televiziunea  Română precum şi emisiuni dedicate culturii muzicale româneşti la France Musique în perioada 1982-1986 în colaborare cu Michel Godard; în afara numeroaselor articole publicate în presă, a publicat şi volume de muzicologie, precum „Romantismul în muzică”, „Vârstele Euterpei”, „Clasicismul” sau „Jocul permanenţelor” (m. 2008)

– 1958: S-a născut artistul plastic Teodor Vescu

– 1966: S-a născut actriţa Irina Movilă – 50 de ani

– 1994: A murit Constantin N. Arseni, medic neurochirurg, profesor universitar; a creat o şcoală în neurochirurgia românească; a organizat un serviciu modern în cadrul Spitalului de Neurochirurgie Bagdasar din Bucureşti (azi Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar – Arseni”); s-a preocupat de introducerea unor procedee chirurgicale omologate în scurt timp pe plan inernaţional; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1912)

– 2009: A murit regizorul de film şi scenaristul Mihai Iacob; realizează prima ecranizare eminesciană din istoria cinematografului românesc, prin filmul „Blanca” şi primul film biografic, „Darclée” (1960); „Darclée” a fost şi cel mai cunoscut film al său, care a reprezentat România la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în anul 1961; din anul 1972 a trăit în Statele Unite ale Americii (n. 1933). NOTĂ: Unele surse (https://saptamanalvorba.wordpress.com/2013/02/04/mihai-iacob/) menţionează ca dată a morţii 2 iulie 2009

– 2010: A murit Geavit Musa, fizician român de origine turcă; contribuţii importante în fizica plasmei şi aplicaţiilor acesteia în tehnică, în procese fizice implicând vid ultra înalt, în conversia energiei termice în energie electrică, precum şi în studiul proprietăţilor optice a unei game extinse de sisteme; membru corespondent al Academiei Române din 2009 (n. 1931)

EVENIMENTE EXTERNE

– Chişinău: O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, se va afla în vizită în perioada 5-15 iulie

– Charlotte, SUA: Preşedintele Barack Obama participă pentru prima dată la campania lui Hillary Clinton pentru alegerile prezidențiale din 8 noiembrie

– Berlin: Cancelarul german Angela Merkel se întâlneşte cu preşedintele argentinian Mauricio Macri

– Chişinău: Parlamentul Republicii Moldova, în parteneriat cu Consiliul Național al ONG-urilor, Guvernul Republicii Moldova și partenerii de dezvoltare, organizează a VII-a ediție a Conferinței anuale „Cooperarea dintre Parlament şi societatea civilă” – ora 10:00, la Parlamentul Republicii Moldova. La eveniment vor participa Președintele Parlamentului Andrian Candu, Prim-ministrul Pavel Filip, Vicepreședintele Parlamentului Liliana Palihovici, deputați, miniștri, ambasadori, reprezentanți ai societății civile, experţi internaţionali

– Londra: Deputaţii conservatori britanici votează pentru a-i departaja pe cei cinci candidaţi potenţiali pentru a-i succeda în funcţie premierului David Cameron

– Chişinău: Vicepremierul rus Dmitri Rogozin va efectua o vizită în Republica Moldova, în cadrul căreia va avea întrevederi cu premierul Pavel Filip, dar şi cu ministrul Economiei, Octavian Calmîc. Oficialul rus se va deplasa şi la Tiraspol

– Beijing: Întrevedere a premierului grec, Alexis Tsipras, cu preşedintele chinez, Xi Jinping

– Bagdad: Zi de doliu naţional în memoria celor peste 200 de victime ale atentatelor teroriste recente

– Frankfurt: Banca Centrală Europeană prezintă noua cupiură a bancnotei de 50 de euro, care urmează să fie pusă în circulaţie în primăvara anului viitor

– Bruxelles: Conferința cu tema „Materia drepturilor copilului: De ce Europa are nevoie să investească în copii”, organizată de Eurochild, în cadrul căreia  experți și factorii de decizie politică care se ocupă de drepturile sociale și economice se vor concentra asupra drepturilor copiilor în contextul provocărilor la adresa stabilității economice și financiare. Conferința va fi deschisă de către Regina Matilda a Belgiei  – la Palatul Academiilor (5 – 7 iul.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua proclamării independenţei Republicii Capului Verde – 1975. Ziua Naţională

– Ziua Naţională a Republicii Venezuela; aniversarea proclamării independenţei/1811 – 205 ani

– 1755: S-a născut Sarah Siddons, actriță britanică de teatru (m. 1831)

– 1833: A murit fizicianul francez Joseph-Nicéphore Niépce, inventatorul fotografiei; este primul care a reuşit să realizeze imagini permanente, printr-un proces numit de el heliografie (a imprimat imagini pe suporturi metalice, folosind emulsii); prima fotografie păstrată datează din 1827; în anul 1829 s-a asociat cu Daguerre, realizând primele dagherotipii (Niépce a rămas, însă, mult timp în uitare, umbrit de gloria asociatului său, căruia i s-a atribuit în totalitate această descoperire) (n. 1765)

– 1857: S-a născut Clara Zetkin, om politic german; militantă pentru emanciparea femeii; a participat la întemeierea Partidului Comunist din Germania (m. 1933)

– 1888: S-a născut Herbert Spencer Gasser, fiziolog american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1944 (m. 1963)

– 1889: S-a născut Jean Cocteau, scriitor, eseist, dramaturg, cineast şi pictor francez (m. 1963)

– 1894: A murit Sir Austen Henry Layard, arheolog britanic, cunoscut pentru studiile sale privind vechea civilizaţie a Mesopotamiei (n. 1817)

– 1911: S-a născut Georges Pompidou, om politic francez, preşedinte al Franţei între anii 1969 şi 1974 (m. 1974) – 105 ani

– 1914: S-a născut pianista maghiară Annie Fischer (m. 1995)

– 1920: A murit Max Klinger, pictor, sculptor şi gravor german simbolist (n. 1857). NOTĂ: Unele surse (http://www.kettererkunst.com/bio/max-klinger-1857.php) menţionează ca dată a morţii 4 iulie 1920

– 1930: S-a născut actorul britanic John Wood (m. 2011)

– 1932: S-a născut Gyula Horn, fost prim-ministru al Ungariei în perioada 15 iulie 1994 – 6 iulie 1998. În 1989, Horn a avut un rol major în procesul de deschidere a „Cortinei de fier”, în Germania de Est, care a contribuit la unificarea ulterioară a Germaniei (m. 2013)

– 1945: S-a născut scriitorul Michael Blake, câștigător al unui premiu Oscar pentru adaptarea filmului “Dances with the Wolves” („Dansând cu lupii”) după romanul său cu același nume (m. 2015)

– 1969: A murit Walter Gropius, arhitect şi urbanist german, stabilit în 1937 în SUA; reprezentant al funcţionalismului; a întemeiat, în 1919, la Weimar, „Bauhaus”-ul (şcoală de arhitectură şi artă aplicată, mutată la Berlin, în 1925, şi la Dessau, în 1932); unul dintre iniţiatorii arhitecturii moderne, ai designului, urbanismului şi esteticii industriale (n. 1883)

– 1973: S-a născut cântăreaţa irlandeză Róisín Murphy

– 1980: A murit Luis Sandrini, actor de film şi producător argentinian (n. 1905)

– 1991: A murit poetul american Howard Nemerov (n. 1920) – 25 de ani

* * * * *